Falimentul Silicon Valley Bank zgudie lumea bancară: Rezerva Federală a SUA convoacă o şedinţă de urgenţă cu uşile închise

Rezerva Federală a Statelor Unite a anunţat că va organiza luni o şedinţă cu uşile închise a consiliului guvernatorilor, conform procedurilor accelerate, transmite Reuters, citat de news.ro.

Întâlnirea de la ora 11:30 a.m. (17:30 ora României) va analiza în primul rând şi va determina dobânzile pentru avansuri şi cu discount care vor fi percepute de băncile Rezervei Federale, a spus Fed într-un comunicat.

Banca centrală nu a oferit alte detalii, dar anunţul vine după prăbuşirea de vineri a Silicon Valley Bank, care este cel mai mare eşec al unei bănci de la criza financiară din 2008.

Cazul a zguduit pieţele globale, a dus la scăderea puternică a acţiunilor bancare şi i-a lăsat pe antreprenorii din California să îşi facă griji cu privire la modul în care vor plăti salariile angajaţilor.

Directori companiilor de tehnologie, proeminenţi investitori de risc şi fondatori de firme, inclusiv CEO-ul OpenAI, Sam Altman, au încercat în weekendul trecut să menţină în viaţă firmele rămase fără bani după prăbuşirea Silicon Valley Bank, transmite Reuters.

Eşecul dramatic de vineri al băncii, care se concentrează pe startupurile tehnologice, este cel mai mare de la criza financiară din 2008.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here