Fabrica „Lactate Brădet” şi-a reluat joi activitatea

Fabrica „Lactate Brădet” a fost redeschisă joi. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Argeş au emis avizele de funcţionare necesare.

 

După ce s-a făcut dezinfecţie totală în unitate şi în baza buletinului de analize, care a arătat că nu sunt probleme, a fost emis avizul prin care Lactate Brădet îşi poate relua activitatea. Produsele fabricate de această unitate n-au reprezentat niciodată un risc pentru siguranţa populaţiei. Acum, după redeschidere nu au fost impuse măsuri speciale. Se fac în continuare aceleaşi analize, ca la orice fabrică de profil. Ţin să precizez din nou că probele prelevate pentru Laboratorul de la Bucureşti, care n-au ieşit conforme, nu erau din ridicate din unitate”, a declarat, pentru Mediafax.ro, Daniel Lupu, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Argeş, transmite B365.

 

Pe lângă măsurile de igienă pe care toţi angajaţii fabricii trebuie să le respecte cu stricteţe, Direcţia de Sănătate Publică a impus ca cei trei purtători ai bacteriei E.Coli patogen cu verotoxina 1 şi verotoxina 2 să fie mutaţi într-o altă secţie a unităţii, unde să nu intre în contact direct cu brânza.

 

„Rezultatele primite de la Institutul Cantacuzino au arătat că trei angajaţi ai firmei Brădet sunt purtători ai bacteriei E.Coli patogen care prezintă verotoxina 1 sau verotoxina 2. Aceştia au urmat tratament la domiciliu. În acest moment, respectivii angajaţi au voie să lucreze în fabrică, dar să nu intre în contact direct cu produsul. Acestora li s-a impus să fie mutaţi de pe secţia unde se fabrică brânza. Tuturor angajaţilor li s-a impus să respecte cu stricteţe regulile de igienă”, a declarat Sorina Honţaru, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Argeş.

 

Patronul „Lactate Brădet” susţine că nu se simte vinovat în niciun fel de îmbolnăvirea sau moartea copiilor.

 

 

(Sursa: b365.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here