EXPLOZIE DEVASTATOARE în COPOU. Două etaje a unui bloc, spulberate: 2 morți și 11 răniți. De trei zile mirosea a gaz pe scară (FOTO)

Două persoane au murit şi alte 11 au fost rănite, după ce un apartament dintr-un bloc de patru etaje din Copou a explodat luni seara. Deflagraţia a avut loc la parter, în locuinţă în care se aflau doi bătrâni, iar explozia a fost urmată de un incendiu. Locatarii blocului de pe strada Văscăuțeanu susţin că au simţit miros de gaze încă de acum trei zile, însă nimeni nu a luat atitudine.

 

În urma exploziei, pereţii blocului au căzut, iar pompierii au fost nevoiţi să scoată oamenii pe geam.

 

Bubuitură puternică a răsunat în cartierul Copou, din Iaşi. În scurt timp, oamenii care locuiesc în zona s-au alarmat.

 

 

„Eu stau la un kilometru de aici, am crezut că zboară blocul!”, spune speriat un bătrân.

 

Explozia care s-a auzit de la un kilometru distanţă a avut loc în apartamentul unor bătrâni, soţ şi soţie, aflat la parterul blocului. Din nefericire, profesorul universitar Victor Bulacovschi, fost prorector al Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” Iaşi, şi soţia acestuia şi-au pierdut viaţa. Practic, ambii au fost prinşi printre dărâmături şi scoşi cu greu de către pompieri.

 

 

Numărul victimelor înregistrate până la evacuarea completă a blocului a ajuns la 11, însă aseară doar 3 dintre acestea au rămas internate, fiind transferate la Spitalul de Neurochirurgie.

 

O parte dintre locuitorii imobilului au căutat gazda azi-noapte pe la rude şi prieteni.

 

Pompierii chemaţi de urgenţă au avut o intervenţie dificilă. Bucăţi mari de zid au blocat intrarea în imobil, aşa că au fost nevoiţi să îi evacueze pe locatari pe geam.

 

 

Militarii au acţionat cu şase autospeciale cu apă şi spumă, cinci ambulanţe şi o maşină de transportat victime multiple.

 

Disperaţi, oamenii au încercat să se întoarcă în case, pentru a-şi lua din lucruri, dar au fost opriţi de jandarmi.

 

Din primele estimări, se pare că structură de rezistenţă a fost serios afectată. „Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi (ISUJ Iaşi) a intervenit cu opt echipaje de stingere, unul de terapie intensivă mobilă şi unul de victime multiple, din dotare. Persoanele rămase în imobil au fost evacuate şi transportate la echipajele de prim ajutor. În urma unei evaluări, se va stabili dacă imobilul mai poate fi locuit. Deocamdată, locuitorii nu au voie să pătrundă în imobil, deoarece riscurile sunt majore”, au precizat reprezentanţii ISU Iaşi.

 

 

Locatarii spun că încă de acum trei zile se simţea un miros puternic de gaz, dar nimeni nu a făcut nicio sesizare.

 

Inspectoratul de stat în construcţii va stabili dacă structura de rezistenţă a blocului a fost sau nu afectată. Primele informații arată că totul a pornit de la centrala de apartament a soților decedați în timpul deflagrației. Informația nu este însă confirmată de autorități.

 

 

(Sursa: Știrile Pro TV)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here