EXCLUSIV! Lista acuzaților din Dosarul Plugaru de la DNA. Rețeaua controla Oficiul de Cadastru și Poliția Locală

@ DNA Iași a pus sub acuzare mai multe persoane printre care se numără un angajat al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, șefi ai Poliției Locale, polițiști locali, dar și pe Anca Condurache, soția dezvoltatorului Doru Plugaru @ Toți aceștia au calitatea de „suspecți” în dosarul în care se cercetează modul în care au fost edificate și intabulate mai multe blocuri în municipiul Iași @ Celor care alcătuiesc lotul li se aduc acuzații de abuz în serviciu, uzurparea funcției și chiar fals intelectual @ Procurorii descriu în amănunt cum funcționarii statului au sprijinit-o pe Anca Condurache să intabuleze și să vândă zeci de apartamente construite ilegal cu nerespectarea autorizațiilor de construire @ Dezvoltatorul beneficia și de protecție: fostul polițist local Andrei Spînu este acuzat că nu a aplicat amendă, deși a constatat că nu se respecta autorizația de construire

7IAȘI prezintă în exclusivitate numele celor puși sub acuzare de către DNA în Dosarul Plugaru, în care se cercetează modul în care au fost intabulate mai multe blocuri ridicate de către soția dezvoltatorului ieșean, Anca Condurache, în municipiul Iași. Este vorba de zeci de apartamente construite ilegal, de etaje în plus peste cele prevăzute în autorizațiile de construire și de mii de metri pătrați construiți de asemenea ilegal.

Se conturează imaginea unei rețele formată din funcționari ai statului, angajați ai Poliției Locale și ai Oficiului Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI), care au semnat în fals documente ori au închis ochii la abuzurile ce au fost comise de către colegi.

Dosarul a fost dechis pe 8 februarie 2022. Cine sunt acuzații

În data de 8 februarie, procurorul s-a autosesizat și a început urmăriea penală in rem pentru abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu și fals. Pe 17 martie, DNA a decis extinderea urmăririi penale, iar pe 21 martie dispunea începerea urmării penale față de suspecți. Acuzaților li s-a adus la cunoștință faptul că au calitatea de suspecți în dosar, dar cu toții au refuzat să dea declarații în acest stadiu al cercetărilor.

Prezentăm în rândurile de mai jos numele suspecților din dosar și acuzațiile care li se aduc acestora.

Mihaela Anda Orhian – registrator OCPI

  • Abuz în serviciu, un act material, constând în aceea că la data de 29.07.2015 a emis încheierea prin care a admis cererea de reexaminare depusă de Condudarche Anca pentru intabularea clădirii în regim D+P+2E+M cu o suprafață desfășurată de 2.783 mp din strada Aurel Vlaicu 51 în lipsa unui certificat de atestare a edificării. Autorizația prevedea P+1E cu o suprafață de 1.039 mp

Georgel Grumeza – director adjunct Poliția Locală

  • Uzurparea funcției în formă continuată, cinci acte materiale
  • Participație improprie sub forma complicității la abuz în serviciu, cinci acte materiale

Mihaela Tulică – șef Serviciu Control Urbanism

  • Uzurparea funcției în formă continuată, patru acte materiale
  • Participație improprie sub forma complicității la abuz în serviciu, patru acte materiale

Andrei Spînu, polițist local

  • Uzurparea funcției în formă continuată, cinci acte materiale
  • Participație improprie sub forma complicității la abuz în serviciu, cinci acte materiale
  • Fals intelectual în formă continuată, patru acte materiale pentru că redactat în perioada 18 iulie 2016 – 28 decembrie 2017 patru certificate de atestare a construcțiilor în care a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului referitoare la regimul tehnic al construcțiilor (regim de înălțime, aria desfășurată și aria utilă)
  • Abuz în serviciu, un act material pentru că în 18 august 2017 nu a constatat că lucrările de la imobilul din strada Șapte Oameni 22 s-au realizat cu nerespectarea autorizației de construire și nu a amendat dezvoltatorul. Procurorul consideră că a prejudiciat bugetul local prin neaplicare amenzii.

Anca Elena Condurache – dezvoltator imobiliar

  • Participație improprie sub forma complicității la abuz în serviciu, cinci acte materiale

Dosarul 10/P/2022

Investigația DNA se desfășoară în cadrul dosarului penal 10/P/2022 și privește cinci (!) proiecte intabulate în baza unor certificate de edificare false de către dezvoltatorul Doru Plugaru și de către soția acestuia Anca Elena Condurache.

DNA a descoperit un tipar de acțiune, un așa-zis „modus operandi” în termeni juridici, prin care dezvoltatorul Doru Plugaru reușea să intabuleze și să vândă imobile construite ilegal. Pentru a putea realiza această schemă, Plugaru a beneficiat de concursul și complicitatea mai multor funcționari din Primăria Iași, inclusiv a viceprimarului Harabagiu și a primarului Chirica care erau ultimele persoane care își dădeau acordul și semnau documentele ilegale.

Cele cinci proiecte anchetate de DNA vizează un bloc de pe strada Iancu Bacalu, două blocuri de pe strada Aurel Vlaicu, un bloc de pe strada Șapte Oameni și trei blocuri din Moara de Vânt (construite în două etape în baza a două autorizații distincte).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here