EXCLUSIV. Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea au fost canonizaţi de Vatican! Ei vor deveni în mod oficial SFINŢI

Foto: papa Francisc I

În urmă cu câteva minute papa Francisc I a anunţat, pe pagina de Facebook, canonizarea predecesorilor săi Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea.

 

„E oficial. Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea vor fi canonizaţi. Documentul a fost semnat în mod oficial astăzi, la Vatican”, arată comunicatul sec dar aşteptat de întreaga creştinătate catolică de pe pagina de Facebook a papei Francisc I.

 

În acest context, prin actul papal, cei doi vor deveni oficial sfinţi.

 

Zilele trecute, Adunarea plenară a Congregaţiei pentru Cauza Sfinţilor care se ocupa de atestarea miracolelor înfăptuite de fostul papă Ioan Paul al II-lea, figură marcantă a anilor ’80 – ’90, implicat activ în evenimentele care au dus la căderea Cortinei de Fier în Europa de Est şi Centrală, a recunoscut a doua minune înfăptuită de înaltul prelat de origine poloneză. Astfel că, scrie papa Francisc I pe pagina sa, “va fi cu siguranţă proclamat sfânt în acest an. Mare bucurie pentru întreg poporul lui Dumnezeu.”

 

Foto: papa Ioan Paul al II-lea

Procesul canonic prin care o persoană este declarată sfântă necesită recunoaşterea prin examene clinice a unei minuni pentru beatificare (efectivă din mai 2011 pentru Ioan Paul al II-lea) şi a celei de-a doua pentru canonizare.

 

Odată cu Ioan Paul al II-lea va fi canonizat şi Ioan al XXIII-lea, numit şi ‘bunul papă’, aflat în fruntea Bisericii Catolice între 1958 şi 1963. El este cel care a convocat Conciliul Vatican II (pentru analizarea relaţiilor dintre Biserica romano-catolică şi lumea modernă). Este comparat adesea cu Francisc I pentru atitudinea sa pastorală şi binevoitoare la adresa mulţimilor.

 

Papa Francisc este cel care semnează decretul ce autorizează canonizarea, act prin care o persoană este recunoscută ca sfânt (sau sfântă) al Bisericii Catolice. Papa va convoca apoi un consistoriu în cadrul căruia va fi anunţată data canonizării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here