27 de oameni, dintre care mulţi copii, au murit, în 1988, pe Valea Uzului, la graniţa dintre Bacău şi Harghita. În urma tragediei, în Fărăoani a apărut scânteia unei revolte, astfel că Securitatea a împânzit comuna şi a interzis anunţarea publică a catastrofei. Cu 8 ani înainte, alţi 48 de navetişti s-au înecat într-o mlaştină din Botoşani. Şi acest caz a fost ţinut sub tăcere. Sunt drame comparabile cu accidentul din Muntenegru, pentru care acum s-a decretat doliu naţional. După 25 de ani, prezentăm imagini în exclusivitate.
În seara de 21 august 1988, acum aproape 25 de ani, un camion cu remorcă pleca din comuna Fărăoani, judeţul Bacău, cu 63 de ţărani şi cu bagajele lor, către judeţul Harghita. Mulţi dintre ei aveau între 12 şi 18 ani. Dincolo de munţi urmau să culeagă cartofi pentru câţiva oameni înstăriţi din Harghita. Pentru a evita controalele Miliţiei şi pentru a scurta distanţa, şoferul a ales un traseu mai puţin frecventat, prin munţi. La limita dintre judeţele Bacău şi Harghita s-a produs a doua mare catastrofă rutieră din istoria României, despre care presa nu a relatat până acum.
O mare de oameni s-au adunat la înmormântarea celor 27 de victime. Aproape fiecare familie din sat a avut câte un mort să-l plângă. Securiştii au împânzit comuna, pentru că, de foame şi sărăcie, oamenii erau gata să se revolte
Remorca i-a tras în prăpastie
Cei 63 de ţărani din Fărăoani erau aşezaţi în camion, pe bănci proaspăt înşurubate în podea. Maşina era de marfă, dar fusese improvizată pentru transportat persoane; de altfel, supravieţuitorii au relatat că încă erau paie pe podeaua camionului, cărate cu o zi înainte. Camionul tracta şi o remorcă foarte grea, în care se aflau bagajele zilierilor.
La limita dintre judeţe versanţii se apropie mult unul de celălalt şi formează un defileu. Pe direcţia de mers către Harghita, pe partea dreaptă se află Uzul, un râu rece, de munte. După un pod, din contrasens a venit un autoturism, iar şoferul camionului a fost obligat să tragă mult de volan în dreapta.
Camionul plin cu oameni a trecut foarte aproape de margine fără probleme, dar în urma lui drumul s-a surpat. Remorca nu a mai trecut, ci a căzut în râu şi, fiind foarte grea, a atrenat după ea şi camionul cu oameni. Raportul Miliţiei a consemnat sec: „Astfel, a fost blocată albia râului; mulţi s-au înecat sub lada maşinii răsturnate, alţii au fost striviţi de obloane, rupţi în două”.
Augustin Bărbuţ, unul dintre supravieţuitorii de pe Valea Uzului. Atunci avea 16 ani, acum e preot în Italia
Amintiri de coşmar
Unul dintre supravieţuitorii teribilului accident de pe Valea Uzului este acum preot într-o biserică din Italia. Augustin Bărbuţ avea 16 ani în ziua accidentului, era în vacanţă şi mergea să-şi ajute părinţii la muncă, în Harghita. „Pe drum, se glumea, se râdea, totul părea normal până când am ajuns pe Valea Uzului. După ce am trecut de tabăra Valea Uzului, intrând în pădure, din sens opus veneau două maşini Dacia, una galbenă şi una neagră. Cu cea neagră s-a întâlnit chiar pe pod şi camionul în care eram noi a tras prea mult pe dreapta, iar cum a trecut cu roţile din spate, a derapat şi malul s-a surpat. Maşina s-a răsturnat în apă cu roţile în sus. Remorca a intrat în maşină. Era în jurul orei 19.15. Erau doar ţipetele şi urletele de sub maşină. În timpul răsturnării, o parte dintre noi, cei care eram în partea stângă, au fost aruncaţi afară, alţii au fost prinşi dedesubt. Eu eram în partea dreaptă, pe a doua bancă din faţă. Am rămas sub maşină şi, după ce au deschis oblonul din balamale, m-au scos afară. Eram ud de la motorina care curgea din rezervor. Persoanele din acea Dacie galbenă s-au oprit şi ne-au fost de mare ajutor, chiar dacă nici până azi nu ştiu cine au fost”, ne-a spus preotul Augustin Bărbuţ.
“Mulţi au fost înecaţi sub lada maşinii, alţii au fost striviţi de obloane, rupţi în două.” Raportul Miliţiei din 22 august 1988
Au murit 27 de oameni
Acesta îşi mai aminteşte că cei răniţi au fost întinşi pe cealaltă parte a drumului şi înveliţi cu pături. “De la tabăra din apropiere au venit în ajutor medici şi câţiva elevi mai mari care ne-au ajutat să mergem la locurile de cazare, lăsând în urmă gemetele acelora care nu puteau fi scoşi. De la tabără, noaptea târziu, cei care eram mai bine am fost duşi
la spitalul din Moineşti. Aici toată noaptea, din jumătate în jumătate de oră, persoane civile ne trezeau şi ne puneau să povestim cum a fost”, ne-a mai spus preotul Bărbuţ.
Primele 19 cadavre fuseseră deja scoase din apă. În total, au murit 27 de oameni, dintre care cei mai mulţi copii între 13 şi 18 ani.
Maşina a fost scoasă din albie, împreună cu ultimele cadavre, după 10 ore, după venirea unei macarale de la Rafinăria Dărmăneşti. Mărturie accidentului stă, imediat după pod, o cruce pe care sunt trecute numele celor 23 de catolici care şi-au găsit sfârşitul aici.
Singurul lucru care mai aminteşte de tragedia din 1988: o cruce pe marginea drumului din Poiana Uzului, pe care sunt trecute numele celor 27 de morţi
Securitatea a supravegheat înmormântările
Pe 25 august 1988 a avut loc înmormântarea celor 27 de oameni morţi pe Valea Uzului. Pentru că propaganda comunistă nu accepta faptul că oamenii migrează dintr-un loc în altul în căutarea unui loc de muncă şi pentru că spiritele erau încinse, comuna Fărăoani a fost împânzită de securişti. Oricum, nimeni în afara comunităţii nu cunoştea faptul că se produsele un accident de o gravitate foarte mare.
„Îmi amintesc înmormântarea de parcă a fost ieri. 23 de sicrie erau în semicerc, în faţa bisericii, iar lângă ele rudele. Pe drum spre biserică văzusem deja fluviul de procesiuni de pe toate uliţele. Au fost multe familii care au pierdut atunci pe cineva. Autorităţile erau panicate, pentru că era spirit de revoltă. Pentru mine a fost foarte greu să le spun oamenilor ceva în acele momente. Mi-a venit ideea să le vorbesc despre suferinţa mai mare a unui nevinovat, Isus. Nimeni nu a scris nimic despre acea mare dramă”, şi-a amintit Episcopul romano-catolic de Iaşi, Petru Gherghel, care a oficiat înmormântarea catolicilor morţi în accident. Cei patru ortodocşi decedaţi în accident au fost înmormântaţi separat.
Autorităţile comuniste au interzis publicarea oricărei ştiri despre accident. Nu s-a aflat nimic, deşi a fost printre cele mai mari tragedii rutiere din acele timpuri. Un singur lucru a scăpat: ziarul judeţean din Bacău a avut o pagină plină cu anunţuri de condoleanţe în urma a
celei catastrofe.
Alte mari tragedii rutiere din România
Cel mai grav accident: Huţani, judeţul Botoşani
Pe 29 iulie 1980, la ora 14.00, s-a produs cel mai grav accident rutier din isotria României. Zeci de muncitori botoşăneni lucrau în fabrici din Suceava. Toţi se grăbeau să prindă cursa spre casă, astfel că autobuzele pe ruta Suceava – Botoşani erau supraaglomerate. Era o zi de sărbătoare, iar autobuzul vechi era încărcat până la refuz.
La Dumbrăveni şoferul mai luase câţiva pasageri, astfel că în maşină erau 83 de pasageri pe 40 de locuri. În apropierea localităţii Huţani, o pană de cauciuc a aruncat 83 de oameni în ghearele morţii. Autobuzul a derapat, a rupt parapetul unui podeţ şi a căzut într-o mlaştină adâncă de 5 metri. Ceea ce a urmat este oribil. Zeci de oameni se chinuiau să iasă din nămol şi se trăgeau unul pe altul la fund, disperaţi să scape cu viaţă. Cei care reuşeau să ajungă la suprafaţă erau mult prea obosiţi pentru a ajunge la mal şi se scufundau. Au murit în chinuri 48 de oameni, mulţi dintre ei copii. Autorităţile au ascuns accidentul. S-a aflat despre el abia după 1990.
Mihăileşti: 18 oameni spulberaţi
Tragedia din apropierea Buzăului nu este urmarea directă a unui accident de circulaţie, ci a exploziei unui camion cu azotat de amoniu. Pe 24 mai 2004, la ora 5.50, un camion cu 20 de tone de azotat de amoniu, care se răsturnase, a explodat, omorând 18 oameni. Un crater cu o adâncime de 6,5 metri şi cu diametrul de 21 de metri s-a format în epicentrul exploziei, iar bucăţi de metal şi de corpuri au fost aruncate la peste 200 de metri distanţă. La locul accientului, pe E85, a fost ridicat un monument.
Scânteia: 14 morţi
Pe 14 august 2009, la ora 14.20, la o trecere de cale ferată din comuna ieşeană Scânteia, un microbuz plin cu pasageri a fost izbit în plin de acceleratul de Braşov. Dintre cei aflaţi în microbuz au supravieţuit doar doi călători. Ei şi-au amintit că şoferul număra banii pe care-i primsie de la călători la trecerea peste calea ferată şi nu a observat trenul, deşi în zonă linia este dreaptă. Microbuzul a fost târât 350 de metri. Pe loc au murit 13 oameni, dar câteva zile mai târziu a decedat şi şoferul, care fusese rănit grav.
Bârlad: 13 morţi
Unul dintre cele mai grave accidente de circulaţie s-a produs în judeţul Vaslui, în 2006, la ieşirea din Bârlad. Au murit 13 persoane şi iar alte 4 au fost rănite. Toate victimele erau din Oneşti, judeţul Bacău. Tragedia a avut loc în dimineaţa zilei de 7 septembrie, la ora 04:15: microbuzul în care se aflau 17 persoane a fost izbit în plin de un autocar.
După câteva zile de cercetări, poliţiştii aveau să afle că vinovat de producerea accidentului a fost şoferul microbuzului. Acesta a încercat să intre pe drumul european pe care mergea autocarul, dar fost mascat de un tufiş şi nu a văzut semnalele acestuia. Impactul a fost teribil şi 12 pasageri din microbuz au murit pe loc. Printre cei cinci răniţi era un copil de 8 ani care a murit ulterior, ridicând numărul decedaţilor la 13.
2.100 de persoane au murit anul trecut în România, în accidente rutiere. Suntem printre cele mai nesigure ţări din UE la acest capitol, existând o recomandare europeană de a lua măsuri pentru reducerea la jumătate a numărului victimelor până în 2020.
