Eveniment. Poliţistul-scriitor Marian Godină, la Târgul de carte LIBREX 2016 de la Iaşi

Poliţistul Marian Godină îşi lansează în acest week-end, cartea „Flash-uri din sens opus” la Iaşi. Evenimentul va avea loc în cadrul Târgului de carte, artă şi muzică LIBREX 2016.

 

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 12 martie, de la ora 14.00, în sala Atrium de la Palas Mall.

 

Lansarea cărţii „Flash-uri din sens opus” de Marian Godină are loc în cadrul Târgului de carte, artă şi muzică LIBREX, care se desfăşoară la Iaşi în intervalul 9-13 martie.

 

Volumul poliţistului braşovean Marian Godină va fi lansat la Iaşi în prezenţa autorului şi a directorului executiv de la Editura Curtea Veche Publishing, Maria Desmirean. La finalul lansării, Godină va oferi autografe cititorilor săi.

 

Lansarea oficială a volumului „Flash-uri din sens opus”, care reuneşte mai multe poveşti din experienţa poliţistului, a avut loc pe 22 februarie, la Biblioteca Centrală din Bucureşti.

 

“Despre «Flash-uri din sens opus» vă pot spune că este o carte care vă va trece cu siguranţă prin toate stările. Vă va întrista, veţi râde cu lacrimi, vă va amuza, veţi regreta (nu că aţi cumpărat-o), vă va provoca milă, revoltă, veţi râde iar. Cu siguranţă vă va antrena toţi muşchii mimicii”, a precizat autorul Marian Godină pe pagina personală de Facebook.

(Sursa: adevarul.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here