Evaziune judecată la Botoşani până la moartea suspectului

Una dintre cele mai mari fraude din judeţul Botoşani, de aproape un milion de euro, a fost „îngropată” în instanţă.

După o judecată maraton, magistraţii au fost nevoiţi să dispună ieri încetarea procesului penal, întrucât suspectul principal a decedat. Este vorba de o serie de afaceri derulate în perioada 2004 – 2007 prin intermediul a trei societăţi comerciale Talia SRL, Avicom SRL, Comcarn SRL şi în urma cărora bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu aproape 3,4 milioane lei.

Potrivit documentelor aflate la dosar, administratorul celor trei firme, Vasile Pavel, ar fi achiziţionat animale pe care le-a revândut unor abatoare, fără a întocmi documente financiar-contabile, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale. Totodată, ar fi achiziţionat mai multe bunuri şi servicii, fără a mai înregistra în evidenţa contabilă facturile emise de furnizori.

Prin urmare, statul nu şi-a mai recuperat banii, nici din evaziune şi nici din duiumul de expertize efectuate.

 

 

 

 

 

Sursa: monitorul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here