Europarlamentarul Adrian Severin, trimis în judecată de DNA. El este acuzat de LUARE DE MITĂ și TRAFIC DE INFLUENȚĂ

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a europarlamentarului Adrian Severin, acuzat de infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă, în scandalul anchetei sub acoperire realizată de reporterii Sunday Times în 2011.

Care sunt acuzaţiile procurorilor, potrivit rechizitoriului citat într-un comunicat DNA.

În perioada decembrie 2010 – martie 2011, Adrian Severin, în calitate de membru în Parlamentul European, a acceptat promisiunea a două persoane de a-i plăti 100.000 euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, pe de o parte, şi a votării împotriva altor amendamente ce nu corespundeau intereselor societăţii comerciale pe care cele două persoane pretindeau că o susţin, pe de altă parte.

La suma menţionată se adăugă şi suma de 4.000 de euro pe zi, pentru orice acte efectuate de parlamentar, în legislativul european, în legătură cu depunerea de amendamente.

În contextul discuţiilor din perioada ianuarie – martie 2011, Adrian Severin le-a pretins celor două persoane, potrivit înţelegerii, suma de 12.000 euro, lăsându-le să creadă că are influenţă asupra a doi deputaţi din Comisia Juridică, a Raportorului Comisiei pentru afaceri economice şi monetare din legislativul european, precum şi asupra unui alt membru al Parlamentului European, pentru a-i determina să introducă un amendament la proiectul de Directiva al Comisiei Europene privind garantarea depozitelor bancare, în sensul intereselor clienţilor companiei pe care cei doi susţineau că o reprezintă.

În vederea încasării sumei 12.000 euro, Adrian Severin a emis o factură pe care a trimis-o pe email uneia din cele două persoane.

DNA precizează că Adrian Severin este cercetat într-un dosar separat pentru suspiciunea săvârşirii, alături de alte persoane, a unor infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Dosarul finalizat a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Trei europarlamentari, printre care şi Adrian Severin, au fost dispuşi „să-şi vândă serviciile” contra unor sume de bani unor jurnalişti ai ziarului britanic „Sunday Times” care pretindeau că se ocupă cu acţiuni de lobby, informa în martie 2011 agenţia AFP.

Reporterii au propus mai multor membri ai Parlamentului European să le plătească 100.000 de euro pe an în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar fi fost promovată de respectivii deputaţi. Trei dintre aleşi au acceptat: Adrian Severin, fostul ministru sloven de Externe Zoran Thaler şi un fost ministru austriac de Interne, Ernst Strasser.

Adrian Severin este singurul dintre cei implicaţi în scandal care nu a demisionat din Parlamentul European.

 

(Sursa: HotNews.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here