Euro, la cel mai redus nivel din 2003, după victoria Syriza în Grecia

Euro s-a depreciat luni față de dolar, ajungând la cel mai redus nivel din septembrie 2003, după ce stânga radicală Syriza ar fi obținut aproape 40% din voturi la alegerile desfășurate duminică în Grecia, transmit BBC, Reuters și Bloomberg.

Syriza, partidul stângii radicale, care vrea o renegociere a datoriei imense a Greciei, de 175% din PIB, și renunțarea la măsurile de austeritate, ar fi obținut între 35,5% și 39,5% din voturi la alegerile desfășurate duminică conform exit-poll-urilor, în timp ce Noua Democrație, formațiunea premierului Antonis Samars, este creditată cu 23-27% din sufragii. Syriza ar urma să aibă astfel între 145 și 158 de locuri în Parlament, 151 reprezentând majoritatea absolută.

Luni dimineață, euro a scăzut la 1,1088 dolari pe unitate, cel mai redus nivel din ultimii aproape 12 ani, traderii fiind îngrijorați de incertitudinile privind viitorul Greciei. La tranzacțiile din Asia, euro s-a apreciat ușor, la 1,1169 dolari pe unitate.

‘Există pericolul unor divergențe majore între creditorii internaționali ai Greciei (UE, BCE și FMI) și liderul Syriza, care vrea o restructurare a datoriei țării și, în același timp, a promis votanților reducerea taxelor, majorarea cheltuielilor guvernamentale și creșterea salariului minim’, a estimat Jonathan Loynes, economist-șef pe probleme europene la Capital Economics.

‘Cel mai dificil scenariu ar fi ieșirea Greciei din zona euro — o evoluție care ar provoca turbulențe pe piețe. Până când nu vom ști exact programul politic al celor care au câștigat alegerile în Grecia, vor exista incertitudini majore pentru euro’, a apreciat analistul Jason Hughes, de la CMC Markets.

Acesta susține că pragul de 1,10 dolari pentru un euro este unul extrem de important, iar dacă va fi încălcat euro ar putea ajunge la paritate cu dolarul.

Conform datelor Bloomberg, euro s-a depreciat cu 6,1% față de dolar, în ultima lună, în timp ce yenul japonez s-a apreciat cu 5,9% față de dolar. Coroana norvegiană se apropie de cel mai scăzut nivel față de dolar din 2002, din cauza prețului redus al petrolului. Aproximativ două treimi din exporturile Norvegiei sunt reprezentate de petrol și gaze naturale. Coroana norvegiană s-a tranzacționat la 7,8070 dolari pe unitate (după ce în 16 decembrie a ajuns la 7,8745 dolari pe unitate — cel mai scăzut nivel din iunie 2002). De asemenea, s-a depreciat cu 0,4%, la 98,722 euro pe unitate.

Analiștii se așteaptă ca bursele europene să deschidă în scădere luni, din cauza incertitudinilor din Grecia. Și piețele bursiere din Asia erau luni în declin.

Luni, cotația barilului de țiței Brent cu livrare în luna martie se situa la 48,35 dolari, în timp ce în SUA cotația era de 45,02 dolari. Prețul țițeiului a scăzut cu peste 50% față de iunie 2014, pe fondul excesului de ofertă și a cererii modeste.

 

 

 

 

Sursa: agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here