EURO 2016. Elveţia ia trei puncte pe mâna lui Berisha

Foto: jurnalsportiv.ro

Echipa naţională de fotbal a Elveţiei a învins sâmbătă, cu scorul de 1-0 (1-0), reprezentativa Albaniei, în cel de-al doilea meci de la Euro 2016.

 

Fără să impresioneze, Elveţia a luat trei puncte într-un meci în care Albania a jucat cu un om în minus încă din prima repriză, după eliminarea lui Cana.

 

Practic, soarta meciului a fost decisă de gafa portarului Berisha. Acesta a ieşit prost pe o centrare din corner şi i-a permis lui Schar să înscrie în minutul 5.

 

Deşi Sadiku a dat speranţe miilor de albanezi din tribunele stadionului din Lens, jocul a devenit mult mai greu în minutul 36, când căpitanul Albaniei a primit al doilea cartonaş galben după un henţ stupid şi a fost eliminat.

 

Eleveţienii puteau câştiga mai clar, însă Seferovic şi Sadiku au ratat fiecare câte o mare ocazie de gol.

 

Albania putea da lovitura pe final, însă Gashi a reuşit să rateze singur cu portarul elveţienilor.

 

Victoria elveţienilor obligă România să învingă în meciul direct, de pe 15 iunie.

 

Caseta tehnică

Albania: Berisha – Hysaj, Cana, Mavraj, Agolli – Kukeli, T. Xhaka (Kace ‘61), Roshi (Cikalleshi ‘73), Abrashi, Lenjani – Sadiku (Gashi ‘82). Antrenor: Giovanni De Biasi.

Elveţia: Sommer – Lichtsteiner, Schär, Djourou, Rodriguez, Behrami, Dzemaili, G. Xhaka, Shaqiri, Seferovic, Mehmedi (Embolo ‘62). Antrenor: Vladimir Petkovic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here