Eroii noștri. Români în fața cărora Occidentul S-A ÎNCLINAT

Foto: Ramona Ianuș

Săptămâna trecută a apărut povestea unui șofer român de camion care a devenit erou în Italia, după ce a salvat viața unei fetițe de opt ani. Îl cheamă Ion Purice, are 29 de ani, este din Tulcea și trăiește împreună cu familia în provincia italiană Rovigo.

 

În urma unui accident, fetiţa a fost proiectată pe şosea. Românul a văzut întreaga scenă și a hotărât imediat să tragă de volan și să facă un zid cu TIR-ul său pe autostrada Milano – Veneția. Astfel a reușit să o protejeze pe fetiță de mașinile care ar fi putut să o calce.

În ultimii ani, în diverse colțuri ale lumii au mai fost și alți români care au impresionat prin eroismul lor. Iată și alți eroi români și faptele lor curajoase:

 

Ionuț Sandu, angajat al spitalului din Kyoto, Japonia. A fost decorat de autorități după ce a salvat de la înec patru elevi ai unei școli primare din localitate. Anul acesta, pe 8 iunie, în timp ce culegea scoici la malul mării, a auzit strigătele mai multor copii, care se aflau la aproximativ 40 de metri de mal, luați de ape. Românul a cerut sprijinul și altor persoane de pe mal, n-a mai stat pe gânduri și a intrat în vâltoarea apei pentru a-i salva. A reuțit să-i scoată pe copii la mal. A fost decorat de autoritățile locale pentru curajul său.

 

Dan Florian Peteanu, din Kansas. În urmă cu patru ani, un român a devenit erou în Statele Unite după ce a salvat dintr-un canal de apă pasagerii unei mașini care căzuse în urma unui accident. În automobil se aflau un bebeluș de patru luni, o fetiță de șapte ani și două femei.

 

„Apa era destul de mare, femeile din mașină strigau după ajutor și încercau să țină la suprafață, pe geam, scăunelul special de mașină cu un bebeluș“, povestea Dan. E din Cluj și a plecat în Statele Unite în urmă cu mai bine de 10 ani. A studiat Agronomia, s-a căsătorit cu o americancă și și-a făcut o afacere. 

 

Horia Creţan, românul care a trecut prin flăcări. La începutul lunii octombrie 2009, un român a devenit erou după ce a salvat din flăcări un băiat de patru ani din cartierul new-yorkez Bronx. Cu câteva minute înainte, românul îl ajutase şi pe tatăl copilului să scape.

Lucra într-un magazin de electronice de pe Zerega Avenue, și-a lăsat imediat treburile și a plecat să vadă de ce se aud țipete din clădirea învecinată.

 

 

Iosif Petrișor, „Superman din Est”. Așa l-au numit italienii pe omul care a salvat doi bătrâni surprinși în casă de o explozie. Totul s-a întâmplat pe 20 februarie 2009. Deflagrația a avut loc într-o clădire de la periferia Romei. Mirela și Galdo, doi pensionari, care locuiau la etajul 1, strigau după ajutor. Iosif Petrișor, un muncitor român în construcții, nu a stat mult pe gânduri, a intrat și i-a salvat pe cei doi.

 

Ramona Ianuș, „un înger blond”. În octombrie 2006, un grav accident de metrou are loc la Roma. S-au ciocnit două garnituri la Piazza Vittorio Emanuelle. Italianul Mario Iodice, în vârstă de 27 de ani a rămas în minte cu imaginea unei fete blonde care l-a ajutat să treacă prin cele mai grele momente din viața sa.

 

Rămăsese blocat între fiare, iar „un înger blond” a stat lângă el până au venit echipele de salvare. Apoi a dispărut. După mai multe articole și apeluri în presă, „îngerul blond” a apărut. Eroina era o româncă, o chema Ramona Ianuș și a dispărut de la locul accidentului pentru că stătea fără acte în Italia și îi era frică să nu fie expulzată.

 

(Sursa: Yahoo!News)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here