Erdogan îi dă dreptate lui Putin și acuză occidentul: ‘Din nefericire, cerealele din Ucraina merg în ţările bogate, nu în cele sărace’

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat joi că doreşte ca şi cerealele din Rusia să fie exportate, adăugând că Vladimir Putin are dreptate să se plângă că cerealele care pleacă din Ucraina în baza unui acord sub egida ONU se îndreaptă mai degrabă către ţări bogate, decât către cele sărace, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Acordul privind exportul de cereale din luna iulie avea drept scop să prevină o criză alimentară garantând tranzitul în siguranţă al navelor în şi din porturile ucrainene şi permiţând astfel exportul a milioane de tone de cereale. De asemenea, acordul avea drept scop facilitarea exporturilor ruseşti de cereale şi îngrăşăminte.

„Faptul că transporturile de grâu merg în ţările care implementează aceste sancţiuni (împotriva Moscovei) îl deranjează pe dl Putin. Vrem de asemenea ca transporturile de grâu să înceapă şi din Rusia”, a spus Erdogan în cadrul unei conferinţe de presă.

„Cerealele care vin în baza acestui acord din nefericire merg în ţările bogate, nu în cele sărace”, a spus Erdogan.

Miercuri, preşedintele Rusiei a avansat ideea de a se impune limite exporturilor de cereale din Ucraina.

Oficiali ONU şi ruşi s-au întâlnit miercuri la Geneva pentru a discuta despre nemulţumirile Moscovei că sancţiunile occidentale împiedică exporturile sale de cereale şi de îngrăşăminte în pofida acordului, care a fost semnat de Rusia, Ucraina, Turcia şi ONU.

Ismini Palla, un purtător de cuvânt al ONU pentru Iniţiativa cerealelor de la Marea Neagră, a declarat că scăderea preţului global al cerealelor în luna august se explică parţial prin reluarea exporturilor din Ucraina şi a dat asigurări că asigurarea resurselor alimentare şi a îngrăşămintelor este critică pentru menţinerea acestui trend

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here