Elevii din Iaşi, voluntari cu IMPACT! O inițiativă prin care tinerii învață cum să schimbe lumea din jurul lor

Elevii de la Colegiul „Sturdza” au plantat 50 de tuya

1.350 de voluntari – elevi şi profesori din România – au fost implicaţi în proiectul „Conectează-te la comunitate!”, pe care Fundaţia Noi Orizonturi îl încheie în această lună. Grupaţi în Cluburi de voluntariat IMPACT create în şcolile sau liceele lor, în aproape 2 ani, aceşti elevi şi profesori au realizat 79 de proiecte prin care şi-au propus să rezolve probleme din jurul lor, din şcoală sau comunitate. 19 dintre aceste proiecte au avut loc în judeţul Iaşi, ideile de schimbare venind din partea elevilor. 

 

Grădina liceului

Pentru că îşi doreau „o şcoală ca afară”, voluntarii activi în Clubul IMPACT al Colegiului Tehnic „Mihail Sturdza” din Iaşi au reuşit să înfrumuseţeze curtea liceului lor, dar şi să-i facă atenţi pe colegii lor la grija pentru mediu. Acesta este doar un exemplu de proiect cu IMPACT.
Cu ajutorul donaţiilor strânse din şcoală și a unui sprijin financiar obținut prin Fundația Noi Orizonturi, elevii au reuşit să planteze 50 de tuia, au amplasat 6 coşuri de gunoi şi au construit 12 plăcuţe cu mesaje despre protejarea mediului. Tot ei au realizat peste 100 de pliante în care le-au povestit colegilor de ce este important să avem grijă de mediul înconjurător.

 

Plăcuțe simpatice, pe „limba” noii generații

Voluntariat pentru copii sărmani

 „La liceu am plantat copaci prin curtea școlii. Am donat pentru copiii săraci haine, am mers la azilul de bătrâni, la un loc unde mamele cu copii alungați de soții lor stăteau acolo. Am mers cu colegii mei la o bi­serică unde erau trimiși de la alte școli copiii mai sărmani și le-am dus pachețele, hăinuțe și niște dulciuri”, povesteşte un elev al Colegiului Tehnic „Mihail Sturza”, despre experienţa sa de voluntariat în programul IMPACT.
Acest proiect a avut loc în perioada martie-aprilie 2015 şi este doar una dintre cele 79 de iniţiative prin care elevii au vrut să schimbe lumea din jurul lor, în cadrul proiectului „Conectează-te la comunitate!”, susţinut de Fundaţia Noi Orizonturi.

 

„Conectează-te la comunitate!” – Proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here