Elena Udrea a scos „artileria grea” la înaintare. Apărătorul ei este un fost procuror anticorupție

Elena Udrea susţine că le va spune doar procurorilor dacă a primit bani de la Dinu Pescariu, cel care a denunţat-o la DNA în dosarul Microsoft. Fostul ministru al Turismului va afla luni dacă parlamentarii vor fi de acord cu arestarea sa preventivă în cele două dosare, Gala Bute şi Microsoft.

 

Elena Udrea a declarat că va merge astăzi să studieze probele pe care le au anchetatorii împotriva sa, însă la Comisia Juridică a ajuns doar avocatul ei, un fost procuror DNA, chiar şef de secţie la Parchetul Anticorupție, Alexandru Chiciu.

 

Acesta a refuzat să facă orice comentariu cu privire la dosar.

 

Elena Udrea, ce vor avea de analizat deputații

Dosarul „Microsoft”

– cerere de extindere a urmăririi penale

– cerere de reţinere şi arestare preventivă

 

Dosarul „Gala Bute”

– aviz pentru urmărire penală

– aviz pentru extinderea urmăririi penale

– cerere de reţinere şi arestare preventivă

 

Înainte de votul de luni din plenul Camerei Deputaţilor, aleşii din Comisia Juridică se reunesc duminică, la ora 16.30.

 

Astăzi, Elena Udrea s-a prezentat la Secţia 2 de Poliţie, unde a semnat declaraţia prin care anunţă că respectă controlul judiciar. Ea trebuie să se prezinte la Poliţie în zilele de marţi şi vineri.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here