Elena Băsescu vrea să rămână însărcinată din nou: „În vreo două-trei luni, după campania electorală”

 

Nu şi-a anunţat încă o nouă candidatură, dar vorbeşte despre planurile de campanie. Invitată vineri la Pro TV, Elena Băsescu, fiica cea mică a preşedintelui, a anunţat că doreşte să rămână din nou însărcinată „în două-trei luni”, după campania electorală. Ea a explicat şi de ce a băut în ultimele luni, după naşterea Sofiei Anais, „câte trei beri fără alcool pe zi”.
 

 

Elena Băsescu se pregăteşte de campania electorală pentru europarlamentare, dar şi de o nouă sarcină. Fiica cea mică a preşedintelui nu şi-a anunţat până acum oficial intenţiile legate de o nouă candidatură pentru Parlamentul European, pe listele Mişcării Populare sau ca independent, însă şi-a admis planurile de campanie. 

 

 

Surse politice au declarat pentru gândul la momentul înfiinţării oficiale a Partidului Mişcarea Populară că un loc eligibil pe lista noii formaţiuni îi este ca şi rezervat fiicei preşedintelui. Oficial, lista PMP pentru europarlamentare se va decide în urma alegerilor interne din partid. Elena Băsescu beneficiază însă, în interiorul formaţiunii „năşite” de tatăl său, atât de notorietate cât şi de susţinerea Elenei Undrea, liderul informal al PMP.

Invitată vineri la PRO TV, la emisiunea „La Măruţă”, Elena Băsescu a anunţat că vrea în foarte scurt timp un al doilea copil. „Vreau al doilea copil până la jumătatea anului viitor”. Într-un astfel de calendar, fiica preşedintelui a menţionat că doreşte să rămână din nou însărcinată „în două-trei luni, după campania electorală” care se încheie cu alegerile din 25 mai.

 

Preocupată acum de fetiţa ei, Sofia Anais, Elena Băsescu a povestit că a luat 20 de kilograme în prima sarcină, dar a scăpat până acum de 16. Convinsă că astfel „stimulează lactaţia”, în primele luni de viaţă ale fiicei sale, Elena Băsescu a recurs la o „reţetă” care a inclus nu mai puţin de trei beri fără alcool pe zi. „Am început să beau trei beri pe zi după ce am născut. Bere fără alcool, trei beri pe zi, şi este adevărat ce se spune că stimulează lactaţia”, crede fiica cea mică a preşedintelui.

 

În 2009, Elena Băsescu a intrat în Parlamentul European din postura de candidat independent. A avut însă sprijinul deschis al ministrului Tineretului de atunci, Monica Iacob Ridzi, condamnată la 3 ani de închisoare cu executare anul acesta pentru evenimentele din bani publici pe care le-a organizat şi la care EBA a participat, în campanie, pentru a-şi întări notorietatea. Totodată, o investigaţie jurnalistică a Hotnews a scos la iveală o schemă de colectare a voturilor pentru EBA ulterior confirmată de lideri ai PDL: democrat-liberalii s-au asigurat că în fiecare secţie de votare din cele peste 18.000 din ţară există minimum 10 persoane din rândul lor care îşi dau votul pentru fiica preşedintelui, un candidat independent având nevoie de validarea în cel puţin jumătate dintre judeţele ţării.

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here