Efectul de plagiat la Victor Ponta: „Să fie exclus din Barou și să dea banii înapoi”

Lăsat fără titlul de doctor în drept după ce s-a constatat că a plagiat, Victor Ponta riscă acum să rămână şi fără calitatea de avocat – fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei face demersuri instituţionale în acest sens.

 

În urmă cu doar o zi, ministrul Educaţiei i-a retras lui Victor Ponta titlul de doctor în drept după ce s-a stabilit instituţional că fostul premier l-a obţinut prin furt intelectual. În acest context, europarlamentarul Monica Macovei solicită Baroului Bucureşti să îl excludă de urgenţă pe fostul lider al social-democraţilor.

 

„Cer, din nou, Baroului Bucureşti să îl excludă de urgenţă pe Victor Ponta. Fostul premier Victor Ponta nu mai poate fi avocat pentru că a intrat în avocatură doar pentru că avea diploma de doctor în drept, fără să dea examen. Titlul de doctor i-a fost retras, aşa încât nu mai poate rămâne nicio o clipă în Baroul Bucureşti”, a declarat Monica Macovei.

 

Vă prezentăm mai jos sesizarea trimisă de fostul ministru avocatului Ion Dragne, Decanul Baroului Bucureşti:

„Domnule Decan, vă solicit excluderea imediată din Baroul Bucureşti a domnului Victor Viorel Ponta, întrucât acesta a dobândit calitatea de avocat fără examen, ca titular al diplomei de “doctor în drept”. Titlul de doctor i-a fost retras de ministrul Educaţiei, pe baza deciziei definitive că lucrarea a fost plagiată, astfel încât dl Ponta nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a exercita profesia de avocat.

 

Potrivit informaţiilor furnizate chiar de Baroul Bucureşti, “primirea în profesie a domnului avocat Ponta Victor Viorel s-a realizat în baza dispoziţiilor articolului 16, aliniatul 2 litera a) din Legea numărul 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, modificată prin Legea numărul 255/2004, în vigoare la data soluţionării cererii de primire” (România Liberă). Art. 16, aliniatul 2 litera a) din Legea profesiei de avocat prevede că “(2) la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: a) titularul diplomei de doctor în drept”.

 

Va reamintesc că, în ianuarie 2015, am mai solicitat în scris Baroului Bucureşti, excluderea domnului Victor Ponta din profesie după ce acesta a notificat, pe 16 decembrie 2014, Rectoratul Universităţii Bucureşti de “renunţarea la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea Bucureşti”, însă Baroul Bucureşti nu a luat o decizie în acest sens, anunţând că aşteaptă ca Universitatea Bucureşti să accepte sau nu “renunţarea” la titlul de doctor în drept.

 

Consider ca situaţia era clară şi în ianuarie 2015, când am solicitat în scris excluderea din Baroul Bucureşti a dlui Ponta, întrucât decizia unilaterală de a renunţa la titlul de doctor în drept anula, pe cale de consecinţă, şi Decizia nr. 644 din 07.01.2005, de primire în profesia de avocat cu scutire de examen pe baza diplomei de doctor în drept.

 

Acum, pe baza deciziei definitive de retragere a titlului de doctor în drept, prin Ordin al Ministrului Educaţiei, şi a Legii pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, vă solicit să îl excludeţi imediat pe domnul Victor Viorel Ponta din Baroul Bucureşti pentru a respecta legea.”

 

Replica Baroului

„Este vorba despre o cerere făcută în completarea alteia, depusă anul trecut. Baroul a formulat la acel moment o cerere la Ministerul Educaţiei pentru a se comunica dacă s-a emis un ordin de retragere a titlului de doctor. Atunci a fost transmis un răspuns din partea ministerului prin care se comunica că nu există un astfel de ordin.

 

Sesizarea respectivă (făcută de Monica Macovei – n.r.) o să intre pe agenda Consiliului Baroului Bucureşti pe data de 23 august. Consiliul va decide prin vot dacă sunt documente suficiente şi dacă toată lumea este lamurită sau dacă se va desemna un raportor, în cazul în care sunt necesare verificări suplimentare, de exemplu, dacă ordinul a fost sau nu comunicat, dacă a fost sau nu contestat sau suspendat.

 

Este posibil să cerem şi punctul de vedere al avocatului (Victor Ponta – n.r.) sau chiar să fie invitat pentru a uza de dreptul la apărare. Daca va aprecia, consiliul o va invita şi pe autoarea cererii (Monica Macovei – n.r.)”, a declarat, pentru Mediafax, decanul Baroului Bucureşti.

 

(Sursa: Epoch Times România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here