Reiterarea unui exerciţiu inutil: decalogul promisiunilor USL de la Iaşi, în manifestul din 2012. O confruntare cu rezultat previzibil, dar care naşte o dilemă: o fi clasa politica incompetentă şi coruptă sau poate noi supralicităm aşteptările? Pe listă se află eşecuri majore, câteva lucruri făcute pe jumătate şi alte câteva deziderate greu de cuantificat, pe care politicienii le pot răstălmăci cum vor, închipuindu-şi că ne manipulează şi că ne bagă iarăşi în capcana lor.
Alte observaţii:
– lista exprimă o aspiraţie imensă a Iaşului de a-şi depăşi condiţia, declicul unei emulaţii istorice pe care USL l-a ratat. Nimeni să nu-şi mai înfoaie coada de păun, nimeni să nu se mai bată cu pumnii în piept, oamenii vor decență şi rezultate.
– eşecurile trebuie contabilizate matematic şi responsabilii identificaţi cu nume şi prenume, pentru că nu suntem o masă de manevră şi pentru că, la rândul nostru, plătim pentru tot ceea ce facem (firmele noastre eşuează, casele se pierd, familiile se destramă etc.).
– o listă de 10 rânduri implică nişte pierderi financiare colosale pentru circa 1 milion de oameni (noi, cei de-acum, cei încă mici şi cei care se vor naşte). O decolare ratată înseamnă pierderi care se adună în bilanţul unei linii aeriene. Dar când avionul e mare cât un judeţ şi rămâne la sol?
Nu vreau să fiu demagog, tratez însă sever celebrul Decalog din 2012 pentru că la fel de serioşi voiau să pară cei 17 parlamentari USL de la acea dată. Cel mai mare contigent politic pe care l-a dat vreodată un judeţ din România, cum chiar ei spuneau, încercând să ne bage în cap simbolistica Puterii.
1. Iaşi, capitală regională: eşec, e vina lui Dragnea, a întregului USL, dar e mult de discutat, inclusiv de contextul european. Să zicem doar că polonezii au terminat regionalizarea de 10 ani.
2. Fonduri europene: cea mai mare absorbţie în regiune, dar cu valoare mai mică/cap de locuitor decât alte judeţe din NE. O parte din fonduri ajunsă la clientelă şi cu o listă de obiective discutabilă.
3. Aeroportul internaţional: realizat, în grafic, dar fără festivisme, penru că aşa trebuie să arate normalitatea. Notă: nu trebuie omis trendul european de creştere a transportului aerian, pentru că aşa e frumos, să fim obiectivi.
4. Autostrada Est-Vest: eşec, un lobby execrabil. Am fi cumva a doua prioritate naţională, dacă se termină Pitești-Sibiu, adică prin 2030. Până atunci vom fi asaltaţi de ştiri despre creşterile economice fenomenale din Alba, Cluj, Sibiu, pe care investitorii le preferă pur şi simplu pentru că sunt mai bine plasate geografic.
5. Centrul Intermodal Regional de Transport: eşec, prea multă bătaie de cap, rămâne pe data viitoare, mai trec vreo trei mandate.
6. Spitalul Regional de Urgenţă: eşec, nici studiul de fezabilitate nu s-a făcut, nici măcar amplasament nu avem. Câţiva politicieni ar trebui să dispară, iar ca răzbunare ar fi bune nişte dosare pe afacerile lor colaterale.
7. Festivalul Internaţional al Educaţiei: un semi-succes, fără impact naţional.
8. Hub regional de afaceri: eşec, hai să fim obiectivi, cine să-şi bată capul cu aşa ceva, e prea complicat, mulţi parlamentari şi şefi de instituţii abia ştiu să scrie şi să citească.
9. Centru cultural şi turistic: eşec imens, e cazul să vorbim de Capitala Culturală 2021? Niciun proiect nou de succes, FILIT a eşuat după două ediţii, fiind disputată între găştile politice, una prea radicală, alta lipsită de tact, iar conflictele locale arată de fapt cât de primitivi, de hămesiţi şi de viscerali suntem.
10. Finalizarea proiectului de amenajare a râului Bahlui: eşec, făcut pe un sfert, fără nicio noimă și fără un impact major, cu costuri mult umflate. Oglinda perfectă a limitelor liderilor locali: degeaba te crezi Tamisa, tot ca Bahluiul vei trece prin viaţă.
De ce atâta vorbă pentru un exerciţiu declarat din start inutil? Pentru că, dacă e să învăţăm ceva din atâtea deziluzii, este să nu mai credem în fantasmagorii. Să tăiem din scurt orice derapaj populist. Să nu mai permitem mistificări, să nu ne mai lăsăm înşelaţi, să penalizăm abrupt pe cei care sar calul, să nu ne lăsăm hipnotizaţi, duşi cu zăhărelul, să fim sceptici, să avem capul pe umeri, să-i alegem pe cei care nu promit, pe cei care vorbesc şi se comportă normal, care au habar despre lucruri, viaţă şi care muncesc pe brânci pentru un succes mărunt, aproape de neremarcat. Pentru că aşa e normalitatea.
Şi ne mai foloseşte să nu mai credem în planuri uriaşe. Să respingem orice proiect care nu are determinate clar etapele de parcurs. Atât facem în 2016, atât în 2017, 2018 etc. O lecţie pe care s-o aplicăm chiar din această campanie electorală. Nu mai vrem proiecte, ci etape de proiect, cu raportări anuale, pentru că aşa ne prindem mult mai repede. Să clădim treaptă cu treaptă, nu să umflăm baloane de săpun. Altfel, se ştie, masele sunt de gen feminin şi vom fi din nou o blondă supărată că a rămas cu buzele umflate.
