E oficial! La facultate – doar cu diplomă de Bac, dar merge şi fără!

 Bâlciul din mediul universitar continuă şi anul acesta! Pentru cei care au sperat că anul trecut, la legiferare, era vorba doar de un proiectpilot, avem o veste: din toamnă, absolvenţii de liceu fără diplomă de Bac au “verde” la universitate.

Săptămâna aceasta, Ministerul Educaţiei a stabilit criteriile de admitere în învăţământul superior. În metodologie scrie negru pe alb: “La admitere în ciclul de studii universitare pot participa doar absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat sau act echivalent”.

Cu toate acestea, există o altă lege, dată la sfârşitul anului trecut, prin care sistemul educaţional românesc a fost măcelărit, şi care permite oricui iese din liceu, cu Bacul picat sau… nedat… să poată merge la universitate.

“Statisticile arată pur şi simplu dezastruos: sute de mii de copii au picat examenul maturităţii, în ultimii ani, şi stau pe bară. Cumva, li se întinde o mână acum, să îşi poată continua studiile şi să se redreseze din mers. Dar nu toată lumea trebuie să aibă facultate! Important e să ştii cu adevărat să faci ceva”, a declarat Ştefan Vlaston, expert în educaţie. Grăbite să prindă primul tren, câteva instituţii de învăţământ superior au înfiinţat rapid, la sfârşitul anului trecut, unităţile tip “struţo-cămilă”, respectiv colegii în cadrul universităţilor.

“Deocamdată, nimeni nu are date exacte cu privire la numărul universităţilor care au deschis robinetul acestui tip de învăţământ preuniversitar, inclus în cel superior. La fel şi în cazul numărului cursanţilor. Oricum, e prematur să ne pronunţăm cu privire la eficienţa lui”, ne‑au declarat surse din Ministerul Învăţământului.

Potrivit metodologiei, colegiile tip “struţo-cămilă” vor avea o durată de 1-3 ani, “în funcţie de complexitatea calificării şi de numărul de credite dobândite”. Absolvenţii vor putea opta pentru programe de formare profesională în domenii precum biblioteconomie, contabilitate, expert în administraţie publică, tehnică dentară, asistenţă socială pentru protecţia persoanelor vârstnice etc.

Profilul colegiilor va fi dat de programele acreditate, din facultăţile organizatoare, iar curricula va conţine cel puţin 50% din disciplinele anului I de studii universitare de licenţă. În situaţia în care cursantul reuşeşte să ia Bacul în anul doi de studiu, va putea fi transferat direct la facultatea echivalentă.

 

 

 

 

Sursa: libertatea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here