E oficial: Gabriel Oprea – generalul plagiator. Titlul de doctor îi va fi retras. Fostul vicepremier contestă decizia

Acuzat că şi-a plagiat în mod grosolan teza de doctorat, generalul Gabriel Oprea a primit acum şi un verdict oficial în acest sens.

 

Consiliul general al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare a ajuns la concluzia că fostul vicepremier Gabriel Oprea şi-a plagiat teza de doctorat, motiv pentru care i-a propus ministrului Educaţiei să-i retragă prestigiosul titlu.

 

Forul suprem al CNATDCU – Consiliul general – a validat luni, printr-un vot dat în unanimitate, verdictul de plagiat dat pe 26 iulie de comisia de experţi care i-a analizat teza lui Oprea.

 

Fostul vicepremier – care potrivit CNATDCU şi-a plagiat „în bună parte” teza de doctorat – are la dispoziţie două săptămâni pentru a contesta decizia.

 

„Decizia CNATDCU de azi confirmă ceea ce am demonstrat în urma cu exact un an şi o lună, în exclusivitate: Gabriel Oprea este un plagiator. De azi înainte poate oficial să se recomande cel mult cu titlul de doctor în impostură”, a reacţionat, pe contul său de Facebook, jurnalista Emilia Şercan.

 

Pe 26 iulie, jurnalista explica că verdictul de plagiat va produce efectul de domino în cazul întregii cariere universitare a lui Oprea – fără titlul de doctor va dispărea şi titlul de profesor, şi cel de conducător de doctorate.

 

„Eu sper totuşi ca CNATDCU să analizeze şi modul în care Oprea a devenit profesor, iar acest titlu să-i fie retras ca urmare a unei decizii şi nu prin efectul dat de faptul că-i va fi retras titlul de doctor. Oprea trebuie dovedit în mod oficial că este impostor. E un început bun, însă nu este suficient în cazul lui”, a declarat atunci Emilia Şercan.

 

Generalul va contesta decizia

„În 2000 am scris o lucrare de doctorat, respectând toate normele academice şi legale în vigoare la momentul respectiv. Nici îndrumătorul meu de doctorat, nici comisia care a decis acordarea titlului, nici Universitatea Bucureşti, nimeni nu a avut ceva de obiectat la lucrarea respectivă. Repet, este vorba de anul 2000, când nu eram in politica, nu eram nici ministru, nici membru de partid, nici prefect şi nici nu mă gândeam că voi urma un astfel de drum.

 

Astăzi, la mai bine de 15 ani de când am susţinut teza de doctorat, CNATDCU spune că aş fi plagiat în lucrarea respectivă. Nu ştiu dacă cei care au luat această decizie au verificat cu atenţie care erau normele în vigoare acum 15 ani. La fel, nu ştiu dacă lucrarea a fost evaluată după normele şi standardele de acum (diferite de cele din 2000) sau după standardele de atunci, pe care le-am respectat. Ştiu însă că anul trecut, Consiliului Naţional de Etică a spus în mod oficial că ”suspiciunile de plagiat nu se confirmă” în cazul meu.

 

Avem aşadar o instituţie care mi-a acordat titlul, o structură abilitată legal care a constatat că lucrarea nu a fost un plagiat şi astăzi, o Comisie care spune cu totul altceva. Vi se pare normal? Nici mie. Tocmai din acest motiv, voi cere Comisiei, Ministerului şi tuturor instituţiilor care pot lămuri această situaţie să clarifice contradicţia. În acest sens, voi utiliza toate mijloacele legale pe care le am la dispoziţie ca cetatean. Prin urmare, voi contesta decizia CNATDCU şi, dacă decizia va rămâne aceeaşi, voi cere Justiţiei să facă lumină şi sunt convins că instanţa îmi va da dreptate”, a fost reacţia lui Gabriel Oprea.

 

Fondatorul UNPR este doctor în Drept, titlu obţinut la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. Generalul şi-a făcut studiile de Doctorat în perioada 1995-2000 la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti şi a obţinut prestigiosul titlul cu o lucrare în domeniul Procedurii Penale, avându-l coordonator pe profesorul Ion Neagu.

 

Un an mai târziu, proaspăt „uns” doctor, Oprea a devenit profesor universitar la Colegiul Naţional de Apărare, în 2002 – conducător de doctorat la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, iar în perioada 2003-2005 a fost membru în Comisiile de Specialitate ale CNATDCU la Comisia de Ştiinţe Militare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională.

 

Gabriel Oprea a făcut parte din comisia care a evaluat în 2003 teza de doctorat a lui Victor Ponta şi care a propus atunci acordarea titlului de doctor lui Ponta cu distincţia „Summa Cum Laude”.

 

Nu demult, jurnalista Emilia Şercan remarca faptul că nu mai puţin de o treime din totalul de 22 de teze coordonate de generalul Oprea sunt cu suspiciuni de plagiat.

 

(Sursa: Epoch Times România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here