După Wimbledon, nunta. Djokovic s-a căsătorit în Muntenegru

Tenismenul sârb Novak Djokovic, liderul ATP, şi logodnia lui, Jelena Ristici, s-au căsătorit, joi, în parcul din apropierea Plajei Reginei, de pe litoralul muntenegrean al Mării Adriatice, a declarat pentru AFP o sursă apropiată familiei.

 

Ceremonia a început puţin după ora locală 18.00 (n.r. – ora 19.00, ora României) în prezenţa familiilor, apropiaţilor şi a o sută de invitaţi. Ceremonia a fost urmată de o petrecere. Norii şi câteva picături de ploaie nu au afectat festivitatea„, a declarat sursa citată, sub protecţia anonimatului.

 

Căsătoria s-a desfăşurat în aer liber, pe o pajişte înconjurată de pini, în apropierea peninsulei Sveti Stefan. Ceremonia religioasă va avea loc, sâmbătă, în prezenţa familiilor şi a prietenilor lor cei mai buni.

 

Printre cei prezenţi la festivitatea de joi s-au numărat jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova, antrenorul lui Djokovic, Marjan Vajda, coechipierii din echipa de Cupa Davis Viktor Troicki, Nenad Zimonjici şi Janko Tipsarevici. Circa cinzeci de persoane au fost prezente pe plajele din apropierea Sveti Stefan în speranţa că îi vor putea vedea pe miri.

 

Djokovic, 27 de ani, câştigător recent la Wimbledon, şi Jelena Ristici, care este însărcinată, urmând a naşte primul lor copil în câteva luni, au închiriat unul dintre dintre cele mai luxoase stabilimente de pe coasta Mării Adriatice. Un important dispozitiv de securitate a fost desfăşurat în zona Sveti Stefan încă de marţi, pentru a asigura dorinţa lui Djokovici ca intimitatea ceremoniei să fie respectată.

 

Astfel, turiştii au putut intra pe cele două plaje situate vizavi de Sveti Stefan, însă nu au avut acces pe podul de legătură şi nici pe căile de acces către plaja unde au avut loc ceremonia şi banchetul.

 

Pe înălţimile ce străjuiesc Sveti Stefan a fost instalată o pancartă pe care scria, cu litere mari, „El a avut un bun motiv pentru a se naşte„, un vers al poetului şi omului de stat muntenegrean Petar Petrovici Njegos, probabil un semn de preţuire pentru Novak Djokovici.

 

După victoria sa pe iarba londoneză, care l-a readus în fruntea ierarhiei ATP, Djokovic a declarat că va închide pentru o perioadă de timp capitolul tenis. „Vor veni momente importante: căsătoria şi faptul că voi deveni tată în câteva luni. Vreau să profit pentru a petrece mai mult timp cu prietenii şi cu viitoarea mea soţie„, a anunţat el.

 

Sursa: prosport

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here