După ger, reîncep ninsorile! Când se va încălzi vremea

Minima naţională a acestei ierni, de minus 32 de grade Celsius, a fost înregistrată în noaptea de Anul Nou la Întorsura Buzăului, în judeţul Covasna, în timp ce la Miercurea Ciuc şi la Braşov au fost minus 29 de grade Celsius, scrie Gândul.

Cea mai scăzută temperatură din ţară, de minus 32 de grade Celsius, a fost măsurată la staţia meteo din Întorsura Buzăului în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 05.00, potrivit Mediafax.

„Noul an a debutat cu temperaturile cele mai scăzute din această iarnă. În ţară, cel mai frig a fost la Întorsura Buzăului, unde a fost consemnată o valoare termică minimă de minus 32 de grade Celsius. Vremea începe să se încălzească şi de la noapte (noaptea de joi spre vineri – n.r.) îşi fac apariţia, mai timid la început, ninsorile”, a precizat meteorologul Ovidiu Câmpean de la Centrul Meteorologic Regional Sibiu.

 

Potrivit acestuia, temperaturile minime înregistrate în centrul şi estul ţării au scăzut faţă de cele mai mici valori termice măsurate de meteorologi miercuri dimineaţă.

 

Astfel, în judeţul Harghita, cea mai scăzută temperatură din această iarnă, de minus 29 de grade Celsius, a fost înregistrată la staţia meteo din Miercurea Ciuc în jurul orei 03.00, iar la Joseni au fost minus 26 de grade Celsius. Minus 29 de grade Celsius au fost, în noaptea de Anul Nou, şi în municipiul Braşov, la Sibiu au fost minus 26 de grade Celsius, la Sebeş, în judeţul Alba, minima înregistrată joi dimineaţă a fost de minus 25 de grade Celsius, iar în judeţul Mureş, cel mai frig, minus 19 grade Celsius, a fost în localitatea Sărmaşu.

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here