După două luni de chin, tânăra operată de cinci ori după o sarcină extrauterină va fi transferată de la Terapie Intensivă, la Spitalul de Recuperare

Tânăra din Botoşani, operată la Maternitatea Elena Doamna de cinci ori a părăsit secţia de Terapie Intensivă. Doctorii consideră că evoluţia stării de sănătate este una favorabilă motiv pentru care marţi, tânăra de 19 ani va fi transferată de la Spitalul „Sfântul Spiridon”.

 

 

Monica Neamţu îşi va continua tratamentul la Spitalul de Recuperare unde, pentru câteva săptămâni, va face kinetoterapie şi recuperare psihologică.

 

Tânăra a ajuns la maternitate pentru o intervenţie chirurgicală însă au apărut complicaţii.

 

În două săptămâni, ea a fost operată de 5 ori, după care a fost transferată la secţia Chirugie a Spitalului Sfântul Spiridon.

 

„Este vorba de o internare de aproape două luni în Terapie Intensivă, în ultima săptămână fiind într-un salon obişnuit de chirurgie. A fost un caz extrem de dificil, un caz pentru care toată echipa spitalului a muncit şi a pus suflet pe lângă profesionalism şi este o bucurie pentru toată echipa spitalului că evoluţia acestui caz extrem de sever a fost una favorabilă”, a declarat medicul Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon” din Iaşi.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here