După aproape o lună, ucigașul coafezei din Iași A AJUNS ÎN FAȚA PROCURORILOR

Ieşeanul care şi-a ucis soţia după Crăciun a ajuns astăzi în faţa procurorilor. După aproape o lună de stat în secţia de terapie intensivă a Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi, bărbatul a fost dus la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.

 

Ieşeanul care şi-a ucis soţia după Crăciun este acuzat de omor calificat şi riscă să stea până la 25 de ani după gratii. În cazul în care procurorii vor constata că şi-a premeditat fapta, atunci va fi schimbată şi încadrarea juridică, cel mai probabil în omor deosebit de grav. Pentru această faptă, bărbatul poate primi închisoare pe viaţă.

 

În 28 decembrie, bărbatul a intrat în coaforul aflat la parterul Căminului studenţesc T 17 de pe bulevardul Tudor Vladimirescu din Iaşi, unde lucra soţia sa, şi a înjunghiat-o pe de mai multe ori. Ulterior, el a încercat să se sinucidă, înjunghiindu-se cu acelaşi cuţit.

 

Coodonatorul SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, declara atunci că echipajul medical care a ajuns la faţa locului a constatat că femeia avea plăgi multiple la gât şi abdomen şi era în stop cardio-respirator, încercându-se fără succes resuscitarea acesteia.

 

La rândul său, bărbatul avea plăgi abdominale şi era în şoc hemoragic, fiind dus în stare gravă la Spitalul „Sfântul Spiridon”, unde a suferit şi un stop cardio-respirator, fiind resuscitat şi supus unei intervenţii chirurgicale.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here