Şefului clanului Corduneanu din Iaşi a fost achitat definitiv de Curtea Supremă pentru infracţiunile de „constituire a unui grup infracţional organizat, conducere şi finanţare a activităţii de trafic ilicit de droguri şi trafic ilicit de droguri de mare risc”.
Costel Corduneanu a fost trimis în judecatã – alãturi de alţi nouã inculpaţi – în stare de arest preventiv, la data de 7 februarie 2005, şi, dupã opt ani de procese la Bucureşti, Iaşi şi Cluj, instanţa supremã a pronunţat ieri, 26 noiembrie, decizia definitivã prin care Constantin Corduneanu (fost Bogdan) a fost achitat definitiv de sãvârşirea tuturor infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecatã de procurorii bucureşteni, restituindu-i-se toate bunurile sechestrate (bani şi bijuterii) ridicate cu ocazia percheziţiilor efectuate la data de 13 octombrie 2004.
Apãrãtorul acestuia, avocatul Ionel Nechita din Baroul Iasi a declarat cã aceastã cauzã – cu referire strict la dosar şi nu la personaje – a cãrei cercetare judecãtoreascã s-a înfãptuit pe rolul mai multor instanţe din ţarã, a fost una dintre cele mai mari provocãri, datã fiind amploarea în care apãruse – alãturi de arestãrile „Clanului Cămătarilor” din Bucureşti, a lui Jenică Boerică din Craiova şi vestitul clan Clămparu de la Botoşani – desfãşurarea de forţe (elicoptere şi percheziţii efectuate de procurorii de la structura centralã) – şi apariţiile televizate ale reprezentanţilor Ministerului Public, care povesteau, la vremea aceea, despre marea problemã naţionalã a criminalitãţii organizate şi a, diversitãţii clanurilor mafiote.
Dosarul a fost construit pe declaraţiile unui numãr impresionant de „investigatori acoperiţi” şi „martori cu identitate protejatã” însã instanţele de judecatã au stabilit cã modul în care organele de urmãrire penalã au încercat sã prezinte situaţia de fapt în legãturã cu existenţa unui grup infracţional de criminalitate organizatã a fost lipsit de orice argumente juridice.