După 70 de ani, a reușit să aprindă o lumânare la căpătâiul fratelui. Erou român mort în ultimul război modial, identificat după zeci de ani de căutări

Momente emoţionante pentru o familie din judeţul Neamţ. O femeie a găsit, după zeci de ani de căutări, mormântul fratelui căzut pe câmpul de luptă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Soldatul a fost îngropat într-un cimitir dintr-o comună din apropierea Pașcaniului.

 

 

Zeci de oameni s-au adunat miercuri, la slujba de pomenire a ostaşilor căzuţi la datorie, în 1944, în satul Soci, oficiată în cimitirul vechi din curtea bisericii de lemn. Printre ei, s-a aflat şi o familie din Neamţ. Au aflat de curând că o rudă de-a lor, care a murit pe frontul de luptă, a fost îngropată acolo. Surorei soldatului i s-au umplut ochii de lacrimi, când a aprins pentru prima dată o lumânare la căpătâiul fratelui.

 

Au aflat de existenţa mormântului datorită unui monument ridicat în cinstea eroilor la strada principală din localitate.

 

Vasile Login avea 25 ani când a murit. Nu era căsătorit, însă a lăsat în urmă o familie îndurerată, care nu a ştiut mai nimic de el, povestesc reporterii de la newspascani.ro.

 

Nu este primul caz. Şi un bărbat din Bacău vine de câţiva ani în Soci pentru a-l pomeni pe fratele lui, mort pentru ţară. Ernest Pascal avea 19 ani când ruşii l-au împuşcat. A fost luat forţat din sânul familiei fără să aibă instrucţie militară.

 

Pe lângă localnicii din sat, în fiecare an, de Sfinţii Constantin şi Elena, vin din mai multe judeţe şi chiar din Chişinău, oameni care îşi plâng rudele. Părintele, Romică Siminciuc, oficiază slujbele.

 

În cimitirul vechi sunt îngropaţi sute de soldaţi, iar mulţi dintre ei sunt în gropi comune fără să fie identificaţi.

 

 

(Sursa: newspascani.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here