DSV dezminte informaţiile BZI despre infestarea cu Salmonella la produsele Kosarom (fotocopie comunicat DSVSA)

Articolul BZI privind o presupusă infestare cu Salmonella a cărnii de pasăre produsă de grupul de firme Kosarom nu este confirmat şi de specialiştii din domeniul sanitar-veterinar. DSV Iaşi arată, într-un comunicat de presă, că produsele Kosarom au fost şi sunt verificate în permanenţă. Mai mult, garantează pentru calitatea lor. Neculai Apostol, patronul firmei, anunţă că îi va acţiona în judecată pe jurnaliştii care au lansat zvonul.

 

Activitatea grupului de firme Kosarom a fost dată peste cap, astăzi, în urma apariţiei în presa locală a unui articol care avertiza cumpărătorii asupra infestării cu Salmonella a cărnii de pui de la Avi-Top, firmă aparţinând grupului Kosarom. Articolul din BZI dădea şi declaraţiile unor surse din DSVSA Iaşi care confirmau cele declarate.

 

„Am înregistrat pierderi. Toată ziua am stat să-i conving pe parteneri că tot ce s-a scris este fals. Îi voi acţiona în judecată pe cei care au publicat aceste minciuni”, ne-a declarat Neculai Apostol, patronul grupului de firme Kosarom.

 

 

În urmă cu câteva minute, DSVSA a emis un comunicat de presă prin care demontează toate acuzaţiile aduse în articolul de presă:

 

„Ca urmare a articolului apărut în cotidianul local „Bună Ziua Iaşi” cu titlul: „Alertă maximă în magazinele alimentare din Iaşi” şi pentru o corectă informare a cetăţenilor, DSVSA Iaşi face următoarele precizări:

 

Produsele alimentare care se comercializează în spaţiile autorizate sau înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor sunt sigure pentru consum şi nu pun în pericol sănătatea consumatorilor.

 

În unităţile aparţinând grupului de firme menţionat în articol, supravegherea sanitară veterinară este asigurată în mod permanent de personal de specialitate, angajat al DSVSA Iaşi.

 

În urma controalelor oficiale efectuate de inspectorii DSVSA Iaşi nu s-au constatat neconformităţi structurale sau legate de salubritatea cărnii de pasăre şi respectiv a cărnii de porc.

 

În conformitate cu prevederile Regulamentului CE 2073/2005, aceste unităţi sunt obligate, în cadrul programului de autocontrol, să preleveze probe, atât pentru determinarea parametrilor microbiologici privind criteriile de igienă ale procesului de producţie, cât şi pentru determinarea parametrilor microbiologici de salubritate a cărnurilor destinate comercializării.

 

Unităţile respective au efectuat aceste determinări, constatându-se că niciun lot de carne de pasăre şi respectiv de carne de porc, care a fost obţinut şi destinat comercializării către consumatori, nu au avut rezultate necorespunzătoare pe criterii de siguranţă a alimentelor şi nu au făcut obiectul unor notificări de alertă transmise prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje (SRAAF).

 

Informaţiile prezentate în articolul mai sus menţionat sunt incorecte, fiind contrazise de rezultatele analizelor de laborator, certificate prin buletine de analize emise inclusiv de Laboratorul Naţional de Referinţă, Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară din Bucureşti.

 

Conducerea DSVSA, inclusiv comunicatorul de presă (purtătorul de cuvânt) se dezic de informaţiile apărute în articolul apărut în ziarul „Bună Ziua Iaşi”, se arată în comunicatul de presă transmis, în această seară către instituţiile media locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here