Drama ieşeanului de 300 de kilograme. Autorităţile i-au găsit un mijloc de transport, însă medicii nu ştiu dacă-l mai pot opera

Cazul bărbatului supraponderal din Paşcani parcă nu îşi mai găseşte rezolvare, cu toate că multă lume s-a implicat în ajutorarea acestuia.

 

Robert Cogeanu, păşcăneanul de 39 ani, rămâne în continuare la domiciliu deşi avea promisiunea unui medic din Timişoara că îl va opera gratuit, cu condiţia să fie transferat la ei.

 

Dacă până acum câteva zile, problema principală era lipsa unui mijloc de transport pentru transferul acestuia la Timişoara, familia a primit de curând veşti proaste. De data aceasta cel care le-a transmis a fost chiar medicul Caius Lazăr. Cel din urmă i-a spus lui Petre Cogeanu, tatăl păşcăneanului, că la Spitalul Judeţean din Timişoara, situaţia nu este una clară. Din cauza ruperii USL, directorul unităţii sanitare a fost demis, iar în locul său a venit altcineva, arată newspascani.com.

 

Problema transferului la Timişoara a fost rezolvată în cele din urmă. Tatăl lui Robert se teme de transferul cu elicopterul, astfel că cei de la SMURD Iaşi i-au oferit o ambulanţă de mari dimensiuni cu care poate pleca în orice moment.

 

Mai mult, Petre Cogeanu avea o promisiune din partea unei fundaţii din Bucureşti înainte de intervenţia doctorului timişorean, iar acum spune că mai mult a fost încurcat pentru că a pierdut numărul de telefon al reprezentanţilor acestuia.  

 

”Eu nu ştiu ce să mai înţeleg. Doctorul Lazăr de la Timişoara mă amână, deşi în prima fază a zis că ne primeşte oricând. Am vorbit astăzi cu el şi mi-a spus că, din cauza faptului că USL-ul s-a despărţit, s-a schimbat şi directorul Spitalului Judeţean din Timişoara şi că nu ştie dacă mai primeşte băiatul sau nu”, a declarat pentru newspascani.com  Petre Cogeanu, tatăl ieşeanului supraponderal.

 

Urmează ca medicul Caius Lazăr să discute cu noua conducere a Spitalului, marţi, pentru a vedea daca este de acord cu transferul lui Robert şi pentru operaţia sa care costă 12.000 euro.

 

Contactat telefonic, medicul timişorean a confirmat cele declarate de Petre Cogeanu şi spune că el personal este dispus în continuare să îl ajute, însă nu depinde doar de el.

 

”Mâine (n.r.: marţi) ne întâlnim cu conducerea Spitalului şi stabilim dacă îl putem ajuta sau nu. După ruperea USL direcţiunea spitalului s-a schimbat şi trebuie să vorbim cu ei”, a spus Caius Lazăr, medic la Spitalul Judeţean Timişoara.

 

 

(Sursa: newspascani.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here