Dragnea anunta ca lista noului Cabinet este gata; ALDE va primi patru ministere

Lista noului Cabinet este gata, urmand ca acesta sa aiba in componenta opt femei, iar patru ministere vor fi alocate ALDE, a declarat luni liderul PSD Liviu Dragnea, presedinte al Camerei Deputatilor, potrivit Agerpres.

El a precizat ca lista noului Cabinet va fi prezentata spre aprobare marti, in reuniunea Comitetului Executiv National al PSD. La fel va fi si in cazul ALDE, care se va reuni la randul sau, tot marti, in forurile de conducere.

„Lista e completa, chiar acum am terminat discutia cu domnul Sorin Grindeanu. Mi se pare firesc si corect – colegii mei sa fie cei care afla primii, in Comitetul Executiv National (n.r. – numele viitorilor ministri), nu din presa. Asa am condus partidul si asa il voi conduce in continuare, cu un mare respect fata de colegii mei de partid si fata de regulile pe care eu le-am impus in partid”, a declarat Dragnea, la Romania Tv.

El a precizat ca a terminat luni negocierile cu ALDE pe ministerele pe care le vor prelua. „Maine o sa ne auzim, o sa ne transmita care sunt propunerile dumnealor, pentru ca ele trebuie acceptate de premierul desemnat, o sa stie si dumnealor care sunt propunerile noastre, inainte de a intra in CExN. Dar o discutie de principiu cu colegii de la ALDE am avut. Negocierea cu ALDE s-a terminat astazi cu ministerele pe care le vor prelua in responsabilitate colegii de la ALDE, iar pe cele care vor fi gestionate de PSD, aceste propuneri vor fi facute maine”, a spus liderul PSD.

Intrebat cate ministere vor reveni ALDE, Liviu Dragnea a spus ca patru.

In ceea ce priveste numarul de femei din viitorul Guvern, Dragnea a aratat ca cel mai probabil vor fi opt, din peste 20 de ministere.

El a confirmat ca structura viitorului Guvern se va schimba, urmand sa apara noi ministere precum cel al turismului sau un minister al IMM-urilor, mediului de afaceri si antreprenoriatului.

„Sunt cateva domenii la care am tinut foarte mult, care vor fi scoase in evidenta ca minister de sine statator, domenii necesare, care pot determina o crestere economica in zona respectiva, unde este foarte mult potential si care, din pacate, multi ani de-a randul au fost la ‘si altele’ (…) si din cauza asta Romania a pierdut. Sunt si domenii sensibile si dau un exemplu – Ministerul Turismului. Toti spunem ca avem potential turistic foarte mare, dar turismul a fost plimbat pe la foarte multe ministere”, a aratat Dragnea.

Presedintele PSD a mai spus ca a purtat discutii cu oamenii de afaceri, in perioada campaniei electorale, carora le-a spus ca, din punctul sau de vedere, relatia dintre stat si oamenii de afaceri trebuie schimbata complet.

„Si pentru asta trebuie sa se intample cateva lucruri: statul sa nu mai fie agresiv cu firmele, cu oamenii de afaceri. Vom introduce si legea preventiei, chiar in primul trimestru, in asa fel incat niciun om de afaceri sa nu mai primeasca o masura punitiva neavand inainte o masura de preventie. Pentru ca trebuie sa intelegem toti ca cea mai mare parte din veniturile care sunt la bugetul de stat il fac oamenii de afaceri. Noi trebuie sa avem un stat care sa-i haituiasca, care sa-i pedepseasca, care sa le inchida firmele, care sa-i bage in puscarii sau trebuie sa ne gandim cum ii ajutam, modificam cadrul legal in asa fel incat sa-i ajutam sa-si dezvolte afacerile? Si al doilea lucru care trebuie sa se intample este sa aiba un minister al lor care sa comunice cu ei si care sa fie placa turnanta in relatia dintre mediul de afaceri si celelalte ministere. Si in acest sens am decis sa se infiinteze ministerul IMM-urilor, mediului de afaceri si antreprenoriatului”, a explicat acesta.

Un nou minister va fi cel al Apelor si Padurilor.

„Din punctul meu de vedere, trebuie sa incepem in Romania un mare program de reimpadurire. Toti stim ce s-a intamplat cu padurile din Romania. ‘Padurile’ au fost plimbate cand la Agricultura, cand la Mediu, au fost la ‘si altele’ si e un domeniu atat de sensibil, un domeniu care este practic de siguranta nationala si am tinut sa fie un minister de sine statator”, a argumentat liderul social-democratilor.

Potrivit acestuia, „a fost mare haos” si in gestionarea resurselor de apa din Romania.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here