Dovada unui tun imobiliar de 1 milion de euro. În fostul sediu DRDP bate vântul de un an de zile, deși chiria a intrat la apă

@ Proprietarul clădirii în care a funcționat Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) nu găsește chiriaș pe piața liberă de mai bine de un an de zile @ Acum, cere 10 euro/mp, deși statul plătea prin CNAIR 15,5 euro/mp, peste 38.000 de euro pe lună @ Un tun imobiliar de proporții: anterior semnării contractului, imobilul fusese scos la închiriere la un preț de câteva ori mai mic: 6 euro/mp, „ușor negociabil” @ Contractul era valabil până în 2023, dar la sfârșitul lui 2020, DRDP a decis rezilierea și relocarea în vechiul sediu din Copou @ Reziliera contractului înainte de termen prevedea plata unor despăgubirii reprezentate de contravaloarea chiriei pe 6 luni @ Astfel, scurta ședere în imobilul de pe Șoseaua Națională a costat statul român peste 1 milion de euro  @ DNA a deschis în 2019 un dosar în care cercetează această afacere @ La sfârșitul lui 2021, procurorii au solicitat de la DRDP noi documente lămuritoare

De un an de zile, în clădirea în care a funcționat DRDP Iași bate vântul, proprietarul nereușind să găsească un nou chiriaș. Pe o latură a clădirii, a fost montat un banner cu un număr de telefon: „DE ÎNCHIRIAT. SE ÎNCHIRIAZĂ ȘI ETAJELE”.

Jurnaliștii 7IAȘI au contactat proprietarii clădirii, recomandându-se drept agenți imobiliari dispuși să intermedieze închirierea imobilului către o companie. Deși statul român prin CNAIR achita o chirie de 15,5 euro/mp/lună, acum proprietarul clădirii a redus substabțial din preț. O anomalie tipic românească! Valoarea chiriei a solicitată de către propreitar, firma Ștefana SRL, a scăzut la 10 euro/mp/lună. Prețul este valabil pentru închirierea întregii clădiri. Dacă se dorește închirierea unui singur etaj, chiria crește la 11 euro/mp/lună. Proprietarul oferă și un pachet de servicii suplimentare de așa-zisă „mentenanță”, pentru un cost suplimentar de 2 euro/mp/lună.

DNA anchetează contractul cu DRDP încă din 2019

Timp de aproape doi ani de zile, DRDP Iași a fost chiriaș de lux, în imobilul de pe Șoseaua Națională nr 23, deținut de firma Ștefana SRL. Termenii contractului de închiriere au trezit și suspiciunea procurorilor DNA, care în 2019 au deschis un dosar penal. Cercetările înaintează într-un ritm anevoios, astfel încât la sfârșitul anului trecut, DNA a solicitat de la DRDP noi documente lămuritoare.

Chiria plătită de statul român prin CNAIR către firma Ștefana SRL, controlată de către soții Ștefan și Mihaela Covalciuc a fost de peste 38.000 de euro pe lună. La sfârșitul lui 2020, conducerea CNAIR a decis să relocheze sediu DRDP Iași în vechiul spațiu din Copou, acolo unde chiria este de doar 8.000 de euro/lună. Însă, contractul încheiat cu firma Ștefana SRL pentru imoblul de pe Șoseaua Națională prevedea plata unor sume suplimentare în cazul rezilierii înțelegerii înainte de termen, adică înainte de sfârșitul lui 2023. În aceste condiții, suma totatlă pe care firma familiei Covalciuc ar fi trebuit să o încaseze de la stat depășește 1 milion de euro.

Covalciuc cerea 6 euro/mp înainte de contractul cu DRDP

Statul a închiriat clădirea în anul noiembrie 2018, dar scandalul a izbucnit după ce politicienii locali au atras atenția asupra faptului că DRDP Iași s-a obligat să plătească o chirie 15,5 euro pentru un metru pătrat în condițiile în care clădirea a stat goală o lungă perioadă de timp, deoarece proprietarul nu găseau să o închirieze nici măcar pentru un preț de 6 euro/mp.

Pentru clădirea de pe șoseaua Națională nr.24 a fost încheiat, pentru o perioadă de 5 ani, contractul de locațiune nr.312/9.11.2018 între Ștefana SRL, reprezentată de Mihaela Covalciuc, și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași.  Clădirea are o suprafață totală de 2.457,89 metri pătrați din care parter în suprafață de 467,91 mp, etaj 1 în suprafață de 490, 35 mp, etajul 2 în suprafață de 495, 85 mp, etajul 3 în suprafață de 501,42 mp și etajul 4 în suprafață de 502,36 mp. Conform acestui contract, DRDP Iași se obligă să plătească o chirie lunară de 15,5 euro pe metrul pătrat adică 38.097 euro/mp pe lună.

De asemenea, DRDP Iași a fost nevoită să plătească  și 400.000 euro, amenajări interioare și recompartimentări astfel încât să poată funcționa în acest imobil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here