Dovada că dascălii şi-au luat cârnaţi în loc de cărţi. Unde au ajuns 25 de milioane de euro?

Profesorii au dat cu piciorul unui drept pentru care s-au judecat doi ani. Boc tăiase în 2009 cota de 100 de euro pentru achiziţia de material didactic, dar sindicatele au recâştigat acest drept. Banii au fost folosiţi pentru orice altceva, decât pentru cărţi, pentru că vânzările la librării au scăzut şi mai mult.

 

Numai în judeţul Iaşi, 10.000 de profesori şi învăţători din învăţământul preuniversitar au câştigat, în instanţă, dreptul de a-şi primi sumele restante pentru cheltuielile făcute cu manuale, cărţi de specialitate sau material didactic.

 

Începând cu anul 2007, profesorii au dreptul, anual, la o sumă echivalentă cu 100 de euro pentru aceste cheltuieli. Din anul 2009, Guvernul Boc a stopat acordarea banilor, iar sindicatele din învăţământ au acţionat Ministerul Educaţiei în judecată. Cum procesul a fost câştigat şi Guvernul a început să acorde suta de euro, librăriile ar fi trebuit să simtă acei bani în încasările lunare din 2013. Nu numai că nu a fost nici cel mai mic spor la încasări, dar trendul descendent al vânzărilor de carte a continuat.

 

 

Scădere dramatică

 

Din anul 2010, vânzările reţelelor de librării au scăzut constant. În perioada ianuarie – mai 2011, încasările celei mai mari reţele din Iaşi, Sedcom Libris, au fost cu 9,9% mai mici decât în perioada similară din 2010. Un an mai târziu, încasările au mai scăzut cu 24%, în aceeaşi perioadă, faţă de 2011, iar anul acesta cifrele au mai scăzut cu 8,9%. În total, peste 42 de procente au dispărut din afacerile de carte, la un singur distribuitor de din Iaşi, în perioada ianuarie – mai, în ultimii trei ani.

 

Scăderea afacerii Sedcom Libris este relevantă în discuţia despre banii de manuale ai profesorilor, pentru că este imposibil ca în anul în care Guvernul a dat banii să nu fie o creştere imediat după aceea. Iar raportarea la Sedcom Libris este relevantă în condiţiile în care firma ieşeană vinde lunar de 79.000 de euro, cu 13.000 de euro mai mult decât librăriile Cărtureşti şi Librarium la un loc. Cum numai în luna aprilie Guvernul a acordat 800.000 de lei într-o tranşă de bani pentru manuale, era imposibil ca aceşti bani să nu se regăsească în încasările unui mare distribuitor de carte.

 

 

Se cumpără facturi

 

Reporterii 7EST au demonstrat recent că o factură de cărţi poate fi foarte uşor cumpărată de la o librărie, contra unei sume de 100 de lei. Practic, orice profesor poate să încaseze suta de euro de la stat şi, pentru aproape un sfert din bani, poate obţine dovada că a cumpărat material didactic. Diferenţa de bani până la 420 de lei îi rămâne, pentru că obţine singurul document care este solicitat de către contabilitatea şcolilor: bonul sau factura pentru achiziţia de carte sau material didactic.

 

 

Sindicatele protestează

 

Conducerea USLIP susţine că profesorii nu şi-ar fi însuşit banii de cărţi, ci i-ar fi utilizat în scopul pentru care i-au primit. Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iaşi, spune că este posibil să fie şi cazuri de profesori care au cumpărat facturi şi şi-au oprit banii pentru manuale, dar că acestea ar fi foarte puţine. “Nu cred că au făcut centralizări în mai. Şi apoi, profesorii nu cumpără doar carte cu banii aceia, îşi iau şi materiale didactice. În plus, mulţi dintre ei şi-au cumpărat manuale şi în 2010, şi în 2011 şi în 2012, ştiind că vom câştiga procesul. Acum au adus bonuri, dar acelea nu sunt vânzări care să se vadă acum, ci sunt din trecut, deci nu se găsesc în statistici”, a precizat Laviniu Lăcustă.

 

 

Exemplul Buzău: şcolile au cumpărat cărţile

 

Faţă de Iaşi, unde profesorii au primit banii în mână şi s-au descurcat singuri, la Buzău a fost creat un sistem care să le permită achiziţia de cărţi. Cu implicarea ISJ Buzău, şcolile au fost cele care au comandat manualele, cărţile şi materialele didactice in librării, având împuterniciri de la profesori să cheltuiască banii. “Comenzile erau lansate de către şcoli şi, fiind masive, erau obţinute reduceri. Titlurile cerute erau reţinute în depozite şi preluate direct de către şcoli”, ne-a spus Paula Mihai, purtătorul de cuvânt al ISJ Buzău.

 

 

Bani daţi inutil

 

La nivel naţional se discută despre aproximativ 250.000 de cadre didactice în învăţământul preuniversitar. Toate aceste cadre didactice primesc 100 de euro de la Guvern, anual, pentru cărţi. Prin urmare, suma totală alocată de Guvern este de 25 de milioane de euro la nivel naţional. Dacă aceşti bani ar fi ajuns în încasările librăriilor din ţară, s-ar fi văzut în statisticile acestora. Mai ales că banii reprezintă aproape jumătate din afacerea totală cu cărţi de la nivelul României – 60 de milioane de euro. În condiţiile în care librarii vorbesc şi în acest an de scădere, este firească întrebarea: unde au ajuns cei 25 de milioane de euro?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here