Două zile de pace, trei soldați ucraineni uciși în estul separatist

Trei soldați ucraineni au fost uciși în ultimele 24 de ore în estul separatist după două zile de acalmie, a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Andrei Lîsenko.

 

„Trei militari au fost uciși și șapte au fost răniți în ultimele 24 de ore”, a indicat Lîsenko, citat de AFP, fără a preciza circumstanțele morții soldaților ucraineni.

 

În precedentele două zile, armata ucraineană nu a anunțat pierderi în rândurile sale, ceea ce a dat speranța unei respectări reale a regimului de încetare a focului, regim ce a fost instituit la 15 februarie, dar care s-a dovedit a fi foarte fragil, potrivit Agerpres.

 

Kievul a anunțat joi începerea retragerii armelor sale grele de la linia de demarcație din estul separatist, conform acordului din 12 februarie de la Minsk. La rândul lor, separatiștii proruși au anunțat că au retras deja o parte din armele grele de pe linia frontului, însă Kievul susține că nu este vorba de o retragere reală, ci de o repliere în zona pe care rebelii o controlează.

 

(Sursa: b1.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here