Două persoane reţinute de DNA după ce ar fi promis că pot influenţa magistraţi. Au cerut 500.000 de euro

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 ianuarie 2025, față de doi inculpați, persoane fizice fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, respectiv complicitate la trafic de influență și complicitate la cumpărare de influență.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 09 – 12 ianuarie 2025, inculpatul M.D.A. ar fi acordat ajutor inculpatului I.Ș. să pretindă pentru alții de la o persoană (martor în cauză) suma de 500.000 de euro, iar la data de 12 ianuarie 2025 ar fi acordat ajutor inculpatului I.Ș. să primească de la persoana respectivă suma de 50.000 de euro, 40.000 euro pentru inculpatul I.Ș. și 10.000 euro pentru sine, cunoscând că inculpatul I.Ș. ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra magistraților care vor fi învestiți cu soluționarea dosarului penal în care concubinul persoanei respective este cercetat în stare de arest preventiv pentru evaziune fiscală într-un dosar al DNA și că îi poate determina pe aceștia să dispună soluții judiciare favorabile față de acesta, respectiv înlocuirea măsurii arestului preventiv, achitarea și ridicarea măsurilor asiguratorii dispuse în cauză.
În concret, martora ar fi fost abordată de inculpatul M.D.A. care spunându-i că dorește să o ajute pentru ca concubinul ei să scape de acest dosar i-ar fi pretins suma de 500.000 de euro învederându-i martorei că persoanele care îl ajută sunt serioase și de aceea vor un avans de 50.000 euro însă vor în același timp să aibă și o garanție că la finalul procesului când concubinul ei va fi achitat vor fi primi diferența de 450.000 euro, altfel acesta va fi rearestat.
Pentru a câștiga încrederea martorei, inculpatul M.D.A. i-ar fi relatat acesteia că fără remiterea sumelor de bani menționate concubinul acesteia „nu scapă” și va fi condamnat la cel puțin 12 ani de închisoare cu executare însă dacă „va da banii, 99% va fi achitat, asta fiind singura lui variantă să scape de pușcărie”. Astfel, martora ar fi fost de acord să remită urgent suma de 50.000 euro și ulterior diferența de 450.000 euro.
În contextul menționat mai sus, la data de 12 ianuarie 2025, la scurt timp după remiterea sumei de bani, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, ocazie cu care asupra inculpatului M.D.A. a fost depistată suma de 50.000 euro în autoturismul cu care făcuse deplasarea. Fiind întrebat despre proveniența banilor, inculpatul M.D.A. ar fi declarat verbal că i-a primit de la persoana menționată anterior dar că nu sunt pentru sine ci pentru o altă persoană pe nume I.Ș.
Fiind de acord să colaboreze cu organele de urmărire penală, în aceeași zi, inculpatul M.D.A. s-ar fi întâlnit cu inculpatul I.Ș., iar pe parcursul discuției, în mod repetat, inculpatul I.Ș. ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unor persoane foarte importante din sistemul judiciar și care pot determina eliberarea din starea de arest preventiv a concubinului persoanei respective, iar la finalul procesului achitarea acestuia, acesta fiind și motivul pentru care sumele de bani pretinse sunt foarte mari, respectiv 500.000 euro.
În contextul menționat mai sus, în momentul în care au părăsit autoturismul cei doi inculpați au fost opriți de organele de urmărire penală, în torpedoul autoturismul marca Mercedes Benz folosit de I.Ș. fiind identificată suma de 40.000 euro iar asupra numitului M.D.A. suma de 10.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Cei doi inculpați vor fi prezentați cu propunere de arestare preventivă Tribunalului București.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here