Dosarul "Mafia Cărnii", pe masa judecătorilor. Soţia patronului GIDACOM riscă ani grei de puşcărie

Dosarul „Mafia Cărnii” în care sunt implicaţi şi patronii firmei ieşene Gidacom a fost finalizat de procurorii bucureşteni. În urmă cu două zile procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au trimis în judecată mai multe persoane acuzate de evaziune fiscală, spălare de bani şi comercializarea unor produse alterate, informează bzi.ro.

 

Iniţial se credea că în acest dosar va fi trimis în judecată chiar şeful Gidacom, afaceristul Gheorghe Grumăzescu, însă procurorii DIICOT au considerat că există dovezi doar pentru incriminarea soţiei acestuia, Daniela Georgeta Grumăzescu.

Asta deoarece s-a constatat că funcţia de administrator al firmei Gidacom era ocupată de Daniela Grumăzescu care, împreună cu alţi complici precum Ana Drelciuc sau Ştefan Aldulescu a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani.

 

Prejudiciul adus bugetului statului este de 24,6 milioane de lei, iar inculpaţii vor fi judecaţi de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti. Anchetatorii au pus sechestru pe bunurile inculpaţilor pentru recuperarea prejudiciului.

 

Printre inculpaţi se mai număra Andrei Sileanu, Sorin Selesiu, Bogdan Radu Curticiu, Răzvan-Gabriel Malciu, Nicoleta-Gabriela Sileanu, Nicoleta Mariana Berbecaru, Andrei-Valentin Calota, Cristian-Mirel Ciocoiu, Levente Csete, Aron-Marin Panc, Dorin-Ioan Micle, Nicolae-Marius Onica, Oana Chiriţă, precum şi firmele Michelangelo SRL din Cluj, Gidacom SRL Iaşi şi Medasimpex SRL, societăţi comerciale care urmează să fie judecate pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

 

Citeşte şi Reţeaua de tip mafiot Gidacom-DSV, 10 ani de protecţie la nivel înalt. Mâncăm CARNE STRICATĂ din mâna şefilor DSV

 

Anchetatorii au stabilit că reţeaua naţională era condusă de Andrei Sileanu şi Sorin Selesiu, cel din urmă fiind patron al firmei clujene Michelangelo. Carnea era importată prin intermediul mai multor societăţi comerciale, după care era distribuită prin intermediul mai multor depozite regionale printre care şi cel al Gidacom din Tomeşti. TIR-urile cu carne intrau pe la punctul de trecere a frontierei Arad. Procurorii au stabilit şi complicitatea poliţiştilor de frontieră printre care Marius Onica care abuzând de funcţie refuza să înregistreze TIR-urile pline cu carne care intrau pe teritoriul României.

 

Depozitele regionale primeau marfă de la firma Michelangelo. Depozitele regionale se aflau la Iaşi, la firma Gidacom, la Neamţ la firma Medasimpex, la Satu Mare, la firma Bonvi Impex şi la Constanţa, la firma A&O Maritime Trading.

 

 

Citeşte mai mult AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here