Dosarul lui Dan Niță: cu alcoolemie 1,8 la mie și cu mașina primăriei transporta stupi de albine

Băută cu năbădăi a primarului Dan Niță, finalizată cu dosar penal și o condamnare la de 2 ani de închisoare cu amânarea executării @ În motivarea sentinței dată de Judecătoria Vaslui este descris modul în care au decurs faptele @ Dan Niță conducea o mașina Primăriei Miroslava cu o remorcă în care transporta stupi cu albine @ După ce a fost prins de Poliția Rutieră, la miezul nopții, în Vaslui, a spus că s-a urcat la volan deoarece cel desemnat să conducă mașina a fost înțepat de o albină și a ajuns la spital @ Alcoolemia de 1,85 la mie a fost explicată simplu de către inculpatul Dan Niță: a băut doar vin de butuc @ La final, surpriză: șoferul venit de la Iași să conducă mașina este un om de afaceri care are contracte cu Primăria Miroslava

Condamnarea primarului din Miroslava la 2 ani de închisoare cu amânarea pedepsei pentru conducere sub infleunța alcoolului vine după un dosar penal a cărui poveste pare desprinsă din scenariile celebrului serial de comedie „Las Fierbinți”.

După cum a declarat chiar el în fața procurorilor, Dan Niță a băut cantități considerabile doar de „vin de butuc”, după care s-a suit la volanul unei autoutilitare, proprietate a Primăriei Miroslava, de care a agățat remorca cu stupi.

Băuta la pădure nu a fost lipsită de peripeții nefericite. Pe unul dintre camarazii primarului Dan Niță l-a înțepat o albină. I s-a făcut rău și după un apel la 112 a fost transportat la spital, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.

La miezul nopții, în Vaslui: 1,85 la mie

După această băută nelipsită de aventuri, primarul Dan Niță a luat taurul de coarne și a trecut la volanul autoturismului la care a remorcat stupii de albină.

La OMV Vaslui, ghinion: pe Niță la oprit un echipaj al Poliției Rutiere.

„ÎN FAPT, la data de 04.06.2017, în jurul orelor 00:10, organele de poliție din cadrul Poliției num. Vaslui – Biroul Rutier, în timp ce se aflau în serviciul de supraveghere și control al trafic ului rutier, în zona Peco-ului OMV, au identificat și oprit în trafic ansamblul format din autoutilitara marca Citroen Jumper cu nr. de înmatriculare XXX și remorca marca B nr. de înmatriculare XXX, încărcată cu stupi, care se deplasa din direcția localit ății Muntenii de Jos către centrul municipiului Vaslui.

S-a procedat la identificarea conducătorul auto în persoana inculpatului Niță Dan și, întrucât acesta prezenta halenă alcoolică, a fost t estat cu aparatul alcooltest, care a indicat, la ora 00.14, o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Având în vedere rezultatul aparatului alcooltest, inculpatul Niță Dan a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, unde i s-a recoltat o singură probă, acesta refuzând recoltarea ce lei de a doua probe, respectiv, la ora 00:35, i s-a recoltat prima probă biologică, conform procesului-verbal de recoltare mostre biologice cu nr. xxxxxxxx. Din buletinul de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 1048 din 08.06.20 17 emis de SJML Vaslui a rezultat că, la prima probă recoltată, inculpatul Niță Dan a avut o alcoolemie de 1,85 g‰”, descriu magistrații de la Judecătoria Vaslui modul în care s-au desfășurat faptele.

Niță a recunoscut: a băut vin de butuc

La audieri, primarul comunei Miroslava a recunoscut faptul că a băut și a prezentat polițiștilor varianta sa despre cum s-au petrecut faptele.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul Niță Dan a recunoscut comiterea faptei, declarând, în esență, că, la data de 03.06.2017, s-a deplasat, împreună cu 4 persoane, respectiv, numitul V.N., pe post de conducător auto, și martorii T. D., B.I.V. și Ungureanu V.Ș. pentru a-l ajuta la încărcat niște stupi de albine pentru a-i transporta în altă locație. Înainte de a pleca de la domiciliu, inculpatul a servit băuturi alcoolice, respectiv vin de butuc , după care s-a deplasat spre locul unde se aflau stupii din județul Vaslui”, mai consemnează magistrații.

La audieri, Dan Niță a povestit că una dintre persoanele care îl însoțea, anume cea desemnată să se urce la volan, a fost înțepată de o albină și i s-a făcut rău. Aceasta a fost dusă cu Salvarea la spital, iar astfel,grupul de apicultori petrecăreți a rămas fără șofer. Niță a făcut un gest de „sacrificiu” și a trecut la volan.

„Inculpatul Niță Dan a avut o atitudine sinceră pe întreaga desfășurare a procesului penal, declarând că a condus ansamblul de autovehicule prezentate mai sus pe drumurile publice, deși anterior consumase băuturi alcoolice, motivând că nu ave a cine să conducă, deși a făcut numeroase demersuri pentru a găsi pe cineva, fiindu-i, pe de o parte teamă să nu moară albinele, iar, pe de altă parte, gândindu-se că, în condițiile date, albinele puteau deveni agitate, considerând totodată, raportat stării fizice în care se afla, că poate conduce în bune condiții, invocând în a cest sens rezultatele examinării clinice cu ocazia recoltării probei biologice”, se mai arată în sentința dată în dosarul primarului din Miroslava.

Un afacerist cu contracte la Primăria Miroslava l-a adus pe Niță acasă

Cu toate acestea, judecătorii din Vaslui nu au acceptat în totalitate motivele invocate de Dan Niță, deoarece, la finalul audierilor, primarul a reușit să găsească o persoană care a urcat la volan.

Cel care a venit spre dimineață și a preluat mașina cu primar, petrecăreți și o remorcă de albine este Viorel Tunza, fost consilier local PSD, un cunoscut om de afaceri din comună. Acesta derulează mai multe contracte cu Primăria Miroslava de la care a și concesionat câteva suprafețe de teren.

Instanța va primi aceste apărări ale inculpatului în circumstanțierea faptei reținute în sarcina sa, fără însă a ignora faptul că, prin conducerea ansamblului auto respectiv având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, inculpatul a pus în pericol circulația și siguranța participanților la trafic, acesta având posibilitatea de a mai insista în găsirea unu i șofer, cum de altfel a și reușit ulterior opririi de către or ganele de poliție, în persoana martorului Tunza Viorel, se mai arată în sentință.

Sentința nu este definitivă

Amintim că în luna iunie a acestui an, Dan Niță a fost condamnat de Judecătoria Vaslui la o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu amânarea executării. Sentința nu este definitivă.

Evenimentul a avut loc pe 4 iunie 2017, când primarul Dan Niță conducea o mașină aparținând Servicii Publice Mirosolava, un Citroen Jumper (IS 10 TRE).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here