Dosar penal pentru înșelăciune pe numele lui Relu Fenechiu și asociații. Fostul ministru are probleme în cartierul ridicat de el

Un ieşean care locuieşte în cartierul de vile „I.C.Brătianu”, construit în Iaşi de Relu Fenechiu, a înaintat, recent, o plângere penală împotriva fostului ministru al Transporturilor. Reclamaţia a ajuns, zilele trecute, la Parchetul General.

 

Alături de Relu Fenechiu, prin aceeaşi plângere au mai fost reclamaţi şi fratele fostului liberal, Lucian Fenechiu, precum şi omul de afaceri Bogdan Damian. Cei doi se află şi ei în Penitenciarul Iaşi.

Reclamaţia penală înaintată de ieşeanul Ioan D. a ajuns iniţial la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi face referire la presupuse abuzuri comise de fraţii Fenechiu şi Bogdan Damian în cartierul de vile I.C. Brătianu, din zona Bucium.

„Plângerea a fost declinată către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României prin prisma calităţii de deputat a unuia dintre cei reclamaţi“, a transmis corespondentului „Adevărul” Adina Bocai, purtător de cuvânt al unităţii de Parchet ieşene. În acelaşi document remis procurorilor mai sunt reclamaţi şi un avocat şi un notar din Iaşi.

Ioan D. nu a precizat infracţiunea de care îi acuză pe fraţii Fenechiu şi pe Damian, însă din conţinutul sesizării sale ar reieşi că aceasta ar fi de înşelăciune.

 

Scandal în cartierul de vile alui Fenechiu

Nemulţumirea reclamantului face referire la o asociaţie de proprietari ce a fost înfiinţată de Relu Fenechiu în cartierul fostului ministru. „Asociaţia de proprietari complex rezidenţial I.C. Brătianu Iaşi“ ar fi fost înfiinţată fără acordul unora dintre proprietarii de acolo şi ar fi solicitat, de-a lungul timpului, pe lângă plata utilităţilor, şi cheltuielile asociaţiei cu salariile angajaţilor, iluminatul stradal etc.

Locatarii lui Fenechiu au contestat şi în instanţă legalitatea înfiinţării respectivei asociaţiei, procesul fiind pierdut în luna octombrie a anului trecut. Lucian Fenechiu şi Bogdan Damian au fost reclamaţi şi ei întrucât au avut funcţii de conducere în cadrul asociaţiei. Oamenii s-au plâns că ar fi fost înscrişi în respectiva entitate juridică fără a-şi da acordul şi, refuzând să plătească sumele de bani în plus solicitate, au ajuns să fie puşi sub executare silită.

Relu şi Lucian Fenechiu, dar şi Bogdan Damian se află după gratii de pe 30 ianuarie atunci când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a României a dat sentinţa definitivă în dosarul „Tranformatorul“. Toţi trei au primit câte cinci ani de închisoare şi împart, în prezent, aceeaşi celulă în cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă din Iaşi. Fenechiu a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu de către Direcţia Naţională Anticorupţie după ce, la începutul anilor 2000, a vândut piese vechi, în cadrul unor licitaţii trucate, către SISEE Moldova.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here