Dosar penal pentru coruperea alegătorilor: liberalul Marian Petrache, vizat de anchetatori

În urma apariţiei în presă a unor înregistrări în care liderul liberal Marian Petrache discută despre mobilizarea oamenilor la alegerile locale din 5 iunie, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ilfov a deschis, potrivit agenţiei Mediafax, un dosar penal pentru coruperea alegătorilor.

 

„Toate partidele sunt organizate pe aşa-zisele registre electorale sau registre de votanţi. Eu eram în campania electorală, mă întâlnisem cu colegii mei şi le spuneam strategia de campanie. Nu spune nimic acolo de încălcarea legii. Ba, la un moment dat, cineva vorbeşte de bani, iar eu îi spun: aveţi grijă mare grijă că dacă umblaţi cu bani, vă ia poliţia. Dar ce nu dau cei care sunt interesaţi în înregistrarea aceea: la final…

 

În sudul ţării şi în Moldova, PSD ia foarte uşor voturi, mult mai uşor decât PNL, natural, are un bazin electoral mai mare. (…) Dacă e un cetăţean onest care a făcut această înregistrare şi consideră că a fost încălcată legea, la Parchet cu ea!”, a declarat sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă, Marian Petrache.

 

În opinia liberalului nu este o coincidenţă că aceste înregistrări au apărut chiar cu puţin timp înainte ca PNL şi PMP să semneze un protocol de colaborare care îi garantează un nou mandat la şefia CJ Ilfov.

 

„Am sentimentul că a fost o strategie, că peste tot am fost urmărit şi s-a încercat să se vadă dacă cumva spun vreo chestie care poate fi folosită împotriva mea. Sunt convins de această chestie. Asta pentru că, probabil, era previzibil rezultatul. Nu vreau să mă încarc negativ. (…)

 

E în regulă. Probabil că dacă nu semnam protocolul nu se deschidea (un dosar pe tema alegerilor din Ilfov-nr.). O să cerceteze. E foarte bine.(…) Parchetul mi se pare firesc să ia act şi să cerceteze. Şi mie îmi convine, pentru ca să nu rămân cu blamul că nu ştiu ce am făcut. Dacă descoperă Parchetul că eu am făcut ceva, suport consecinţele. Nu o să găsească, vă garantez”, a adăugat Marian Petrache.

 

(Sursa: Epoch Times România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here