Donaţie surpriză pentru un ospătar prietenos. Un client i-a dăruit 25.000 de mii de dolari pentru a-şi repara dintii cariaţi

Un ospătar prietenos poate zâmbi încrezător de acum înainte, după ce un client filantrop i-a oferit 25.000 de dolari pentru a-şi pune dinţi ca la Hollywood.

Donaţia surpriză a venit din partea avocatului Fred Boettcher, după ce a fost impresionat de carismaticul ospătar Brian Maixner, la un restaurant din Wichita, Statele Unite, relatează The Mirror.

Boettcher a declarat pentru postul de televiziune KWCH 12 că a observat ceva special la Brian şi a vrut să-l ajute.

„Nu mă omoram după micul dejun înainte, până în acea zi. Omul acesta are ceva special”, a declarat avocatul, care a precizat că a fost impresionat văzându-l pe Brian Maixner fiind prietenos cu toţi clienţii, întâmpinându-i cu un zâmbet larg, în ciuda dinţilor săi avariaţi.

La auzul veştii, ospătarul a izbucnit în lacrimi de fericire, iar înainte de tratament a declarat: „Încerc să zâmbesc chiar şi aşa şi să le arăta oamenilor că nu contează cum arăţi, aparenţele nu reprezintă totul”.

După numeroase vizite la dentist, Brian s-a ales cu un zâmbet de milioane, fiind veşnic recunoscător binefăcătorului său.

 

 

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here