Donald Trump: „Putin este un lider mult mai bun decât Obama”

Donald Trump, controversatul candidat republican la Casa Albă, șochează cu o nouă declarație. Omul de afaceri transformat în politician i-a ridicat osanale președintelui rus Vladimir Putin, despre care spune că a fost până acum un lider mai bun decât președintele american Barack Obama.

 

Afirmațiile au fost făcute în cadrul unui forum televizat la care a participat și contracandidata sa, democrata Hillary Clinton. Trump a spus că are un mare respect pentru ruși și este de părere că se va înțelege bine cu Putin, după ce va ajunge la Casa Albă. „Cred că mă voi înțelege cu el. Este un lider. Mult mai mult decât este un lider președintele nostru“, a spus candidatul republican.

 

Declarațiile controversate ale lui Donald Trump vin la scurt timp după ce Uniunea Europeană a decis prelungirea sancțiunilor impuse Rusiei pe încă o jumătate de an, iar Statele Unite ale Americii au hotărât să extindă lista companiilor supuse sancțiunii, „ca urmare a încălcarii dreptului internațional și alimentării conflictului din estul Ucrainei” de către ruși.

 

În urmă cu câteva săptămâni, Barack Obama l-a criticat pe Donald Trump, despre care a spus că „nu este capabil să fie președinte”. În replică, republicanul l-a numit pe Obama „cel mai prost președinte”. „A fost slab, a fost ineficient”, a spus Trump.

 

La scurt timp, candidatul republican la Casa Albă a spus despre președintele american că „a fondat ISIS”. „El a fondat ISIS şi aş spune că escroaca Hillary Clinton este cofondatoare”, a spus Trump, în urmă cu o lună.

 

(Sursa: libertatea.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here