Domnu’ Rednic, Poli Iaşi mai dă banii înainte, ca la curbe ?

Mai ‘nainte de Crăciun, dihorii bugetari de la echipa de fotbal din ograda piticului primărez Chirica încercau tot felul de scheme cleioase, vrînd să-l împingă afară din barcă pe antrenorul Mihai Teja. Fiindcă Teja e cam prea serios şi prea corect pentru trupa de atîrnători care parazitează, de mulţi ani, banii din impozitele şi taxele ieşenilor.

Cu ocazia acestor frămîntări intestinale pe bază de flatulenţe mentale, a răsuflat în afara clubului informaţia că unii jucători ar fi primit banii în avans, pînă spre primăvară, în timp ce alţii, care nu erau în cercul de preferaţi ai conducerii, s-ar fi ales doar cu pase lungi sau laterale, adică ” mai din părţi „, cum se zice la academia di maniere şi mînere.

Între timp, dihorii din menajeria piticului primărez au reuşit să-l alunge pe Mihai Teja, iar în locul lui a fost adus Mircea Rednic. Antrenor bun, nimic de zis, dar cu legendă de combinagiu, stîrnită şi mai tare de ultimul lui episod ca antrenor la Dinamo. Dar, fiindcă redacţiunea rubricii noastre nu crede în legende, pînă nu apar probele mitologice indubitabile, îi acordăm lui monsieur Puriul prezumţia de onestitate. Chit că în franceza vorbită şi în Belgia, unde Rednic a antrenat, ,, pourri ,, înseamnă ceva nu prea ok.

Pînă cînd o să ne lămurim dacă Rednic e Puriu sau pourri, avem o întrebare pentru monsieur le Puriu : maître, sub conducerea lu’ matale o să li se mai dea jucătorilor banii înainte, ca la curbele de la Le Mans ? Sau Place Pigalle ori Saint Denis, depinde de sport şi epocă. Că dacă-i pe-aşa, mai bine vine să antreneze Băsescu, că el se pricepe şi mai tare la dat banii înainte, de cînd trăgea la poartă în Anvers, la fetele din port.

Donc, monsiur le Puriu, cum îi ? Ca-n port la Anvers, sau ca la Corvinul Hunedoara, în zi de leafă la combinatul siderurgic ? Ori ca în Bruxelles, lîngă băiatul ăla cu chelea goală, care dă micţiune la tot cartierul ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here