La cât șah știu, pot înțelege un sacrificiu, când un nebun este cedat pentru un cal sau un pion pentru altul, istoria arătând și sacrificii mult mai strașnice de tipul turn contra regină sau invers. Astea din urmă presupun o dibăcie mult peste media, pentru că nu-i de colea să arunci o piesă de forță și să câștigi o partidă.
Cel mai adesea asemenea schimburi se fac când sunt doi adversari de calibre foarte diferite, la modul că unul este maestru și unul prost de bubuie în domeniu. Dar și așa, genul acesta de sacrificii nu este tocmai agreat, lumea categorisind gestul în sfera fuduliei sau a lipsei de respect pentru rangul pieselor de pe eșichier, pentru că vorbim totuși de o regină.
În aceeași cheie, atenția momentului vizează actualul executiv și mai ales pe liderul său, care, prin ceea ce face, pare că luptă pentru a fi dat jos. O fi sacrificiu? O fi masochism? Hai să o luăm altfel și să-i zicem tertip, miza fiind niște anticipate, de care lumea nu prea știe cu ce se mănâncă, majoritatea fiind curioasă – oare cum e când se fac? O fi ca-n Piața Universității?
Dar să revenim, oare ce ar aduce nou un scrutin de Sânziene sau de Sântilie? Se scurtează un mandat cu câteva săptămâni. Așa și? Care-i câștigul? Va obține PNL unanimitatea în virtutea inerției sau mai clar, a șutului în trei litere dat liberalilor de președintele bine făcut? Puțin probabil. Executivul Sică a dat-o cu mucii –n fasole într-un mare fel și se vede de pe lună că nu are nici o treabă cu ce se petrece-n patria asta.
Începând cu depesedizarea, până la cele 24 de ordonanțe pe repede înainte, în ajunul nocturn al trecerii moțiunii ce-l viza în modul cel mai direct, activitatea executivului Orban n-a dat pe spate nici un român. Din informațiile mediei vedem că avem de a face cu politică de tip „na, na, na, ba pe-a mă-tii“ în prelungirea nasului pe care flutură degetele fiind un personaj infantil cu credibilitate îndoielnică și nicidecum un cârmaci, conform așteptărilor mulțimii.
Să zicem că după epoca de aur suntem în epoca lui „orice e posibil“ într-un debut de antropocen care ne-a prins cu pantalonii pe vine în plin proces de siluire a democrației, personaj multiplu sedus pe rând, justiția, societatea civilă und so weiter.
Numai că metafora s-a extins și în planul instituțiilor și azi asistăm la o mișcare foarte curioasă a lui KWJ ce ni l-a băgat încă o tură pe Orban, cu aceeași companie, în dorința probabilă de a potrivi petecul la sac pe filonul zicalei – așa sac, așa petec sau invers. Aproape că am putea bănui o relație incestuoasă.
Cum naiba să i-o tragi propriului partid în speranța unui succes – să-i zicem notabil- de peste câteva luni? A? Ai dat jos un regim? OK. Guvernează, domnule până la final. Arată ce poți și mai cu seamă dacă ai cu cine. Nu. Este mai bună o criză, că, uite lumea cum se plictisește și n-are, frate, ce rumega. Păi, să aibă, zic!
Și are, nimic de zis, numai că în sotto voce, la momentul ăsta nefiind anunțate misii ale societății civile, mult prea ocupată de făurire a încă unui partid cu tot cu lideri, pentru că e loc.
Domnilor, dați-o-n mă-sa!
Numai de bine,
Văru
