Doliu în cultura românească: a murit sculptorul Sergiu Dumitrescu

Directorul Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, sculptorul Sergiu Dumitrescu, a decedat luni, 1 februarie, în urma unui stop cardiac, la vârsta de 61 de ani. Acesta avea de mai multă vreme probleme cu inima, informează Viața Liberă.

Născut pe 23 decembrie 1954, în familia medicului veterinar Paul Dumitrescu, afirmat în cultura gălăţeană ca scriitor satiric şi compozitor, sculptorul Sergiu Dumitrescu a frecventat, încă din perioada când era elev la Liceul „Vasile Alecsandri”, atelierul sculptorului Mihai Mihai, ca mai apoi, în 1977, să fie admis la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, unde a studiat cu profesorii Vladimir Predescu şi Marin Iliescu.

După absolvire (1981), a revenit la Galaţi, unde a lucrat ca metodist la Casa de Cultură a Studenţilor, profesor în mai multe unităţi de învăţământ preuniversitar, iar după 1990 a ocupat funcţiile de consilier la Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional şi manager al Centrului Cultural „Dunărea de Jos”. A fost membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1991.

A fost onorat cu distincţii precum: Premiul III la expoziţia concurs de la Cissone, Italia (1995); Premiul pentru talent şi ofensivă în arta plastică gălăţeană, acordat de ziarul „Viaţa liberă” (1995), Premiul Municipiului Galaţi (2012) etc. Lucrări ale sale se află în colecţii de stat şi particulare din România, Anglia, Franţa, Italia, Germania, Grecia, Belgia, SUA, Australia. 

 

 

(Sursa: viata-libera.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here