Doi politicieni români au fost declarați „europarlamentarii anului”

Europarlamentarii români Victor Negrescu (PSD) și Adina Vălean (PNL) au primit premiul „Europarlamentarul Anului” la categoriile „Agendă Digitală” și „Energie”, distincții oferite în cadrul MEP Awards.

Adina Vălean, vicepreședinte a Parlamentului European, a fost premiată pentru experiența în „sprijinirea competitivității sectorului energetic”, fiind un bun raportor al Parlamentului European pentru reglementări privind „un număr de dosare legate de infrastructura energetică”, inclusiv de facilitatea de conectare – Connecting Europe, a Comisiei Europene, potrivit Hotnews.ro.

De asemenea, Victor Negrescu a fost apreciat pentru faptul că se preocupă de garantarea drepturilor utilizatorilor de Internet și de dezvoltarea infrastructurii și educației digitale.

Această competiție, în care este premiată activitatea europarlamentarilor, este organizată de publicația „The Parliament Magazine”, cu sprijinul Parlamentului European.

Potrivit regulamentului, sunt selectate pe o listă scurtă mai mulți eurodeputați cu cea mai bună activitate în diverse domenii și apoi sunt votați de restul membrilor Parlamentului European.

Anul trecut, Marian-Jean Marinescu a fost desemnat europarlamentarul anului la categoria Cercetare și inovare, iar între 2013 printre câștigători s-a numărat și Petru Luhan, la categoria Sănătate. De asemenea, Monica Macovei a fost desemnată câștigătoare la categoria Justiție și libertăți civile a „MEP Awards” în 2012.

 

 

 

 

Sursa: greatnews

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here