Doi botoșăneni, reținuți după cursa ilegală de mașini organizată sâmbătă în Darabani. O tânără de 22 de ani a murit

Foto: botosaneanul.ro

Doi bărbați cu vârste de 46 și, respectiv, 47 de ani au fost reținuți, luni, de polițiști sub acuzația de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, fiind considerați vinovați de producerea unui accident rutier de sâmbătă seară, soldat cu moartea unei persoane și rănirea altor trei.

 

Accidentul s-ar fi produs în timpul unei curse ilegale de mașini care a avut loc pe strada 1 Decembrie din orașul Darabani, scrie Agerpres.

 

„Față de cei doi, până în acest moment s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. În cauză urmează să fie extinse cercetările și cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și participarea în calitate de conducător auto la o întrecere nelegală pe drumurile publice”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție.

 

În timpul cursei ilegale a celor doi șoferi, unul dintre autoturisme, care circula pe contrasens, a lovit violent un alt autoturism care venea din sens opus.

 

Șoferița, o tânără de 22 de ani, a rămas încarcerată, murind după câteva ore de la internare la Spitalul Județean de Urgență Mavromati. De asemenea, fratele acesteia, aflat pe scaunul din dreapta a fost grav rănit.

 

În același timp, celălalt autoturism implicat în cursa ilegală a lovit o căruță, pe care a spulberat-o, două persoane fiind spitalizate.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here