DOCUMENTELE pe care DNA le-a căutat în Primărie. Chirica a acoperit din banii ieșenilor o gaură de 2 milioane lei

Primăria Iași a fost din nou călcată de procurorii anticorupție. Anchetatorii au ridicat documente legate de două dosare privind termoficarea, unul privind achiziția de cărbune de la Vitol și un al doilea legat de lipsa a 542 de tone de păcură din depozitele CET-ului.

„Dosarul Păcura” are la bază lipsa a peste 500 de tone de păcură din depozitele de la CET Holboca. Primăria a asigurat pentru Administrația Națională Rezervele de Stat depozitarea a peste 5.800 de tone de păcură în rezervoarele de la CET Holboca. La o verificare a stocului, s-a constatat lipsa a peste 500 de tone de păcură în valoare de peste 2 milioane lei, Rezervele de Stat solicitând Primăriei Iași achitarea cantității lipsă. Primarul Mihai Chirica a semnat rapid plata celor 2.000.000 lei, deși angajații Termo-Service SA au susținut că lipsa imputată de Rezervele Statului nu este reală. Plata făcută de Mihai Chirica a fost ilegală. Mai mult, cantitatea de păcură lipsă a fost înregistrată în gestiunea Primăriei Iași și apoi s-au întocmit documente în fals care atestau consumul acestei cantități. La un control de fond, Curtea de Conturi a început să pună întrebări despre cum a fost utilizate cele 500 de tone de păcură și astfel s-a descoperit că documentele întocmite erau false. În stilul caracteristic, Chirica a început să își construiască alibiuri: a pus funcționarii să anuleze documentele falsificate și a dat în judecată Rezervele de Stat pentru a fi returnată plata făcută ilegal. Într-o declarație de presă, Chirica încearcă să minimalizeze cele dosare penale, spunând că sunt doar verificări de rutină.

Descinderile procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) la Primăria Iași pe tema termoficării din municipiu scot la iveală noi ilegalități comise de administrația condusă de priamul Mihai Chirica. Anchetatorii au stat ieri mai multe ore în sediul Primăriei și  au ridicat documente ce țin de termoficare. Procurorii investigează atât achiziția de cărbune de la firma Vitol SA Geneva, unde gaură estimată este de aproximativ 70 de milioane de euro, cât și o speță legată de dispariția a 500 de tone de păcură din rezerva de stat, pe care primarul Chirica a achitat-o din banii ieșenilor. Procurorii au ridicat sute de documente din sediul primăriei, de la Termo-Service și  de la CET Holboca. Potrivit informațiilor primare, persoanele vizate de anchetă sunt primarul Mihai Chirica, fostul viceprimar Cezar Baciu, în prezent angajat al Termo-Service, dar și mai mulți funcționari ai municipalității.

Scandal pe rezerva de păcură a statului

„Dosarul Păcura” vizează plata a peste 2 milioane de lei din bani publici pentru acoperirea unei lipse de 500 de tone de păcură, precum și disimularea utilizării acesteia în activitatea curentă a Primăriei. În iulie 2021, a fost încheiat un contract între autoritatea locală, prin Termo-Service SA și Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS) privind păstrarea la CET II Holboca a unei rezerve de 5.859.434 kg păcură sub 1 % sulf ce constituie „stoc rezervă de stat”, fără a se percepe chirie sau alte cheltuieli. Contractul interzicea Primăriei să utilizeze păcura din rezervoare, aceasta fiind proprietatea statului român. Primăria obișnuia să consume din rezerva de păcură aflată în custodie atunci când avea nevoie fără să solicite acceptul Rezervelor de Stat, iar ulterior completau stocul cu cantitățile consumate. În iarna 2021-2022, CET a utilizat în mod frecvent cantități din rezerva de stat, iar reprezentanții Termo Service susțin că au returnat integral cantitățile utilizate.

542.000 kg păcură lipsă

În martie 2022, Autoritatea Rezervelor Statului a dispus livrarea din depozitele CET Holboca a unei cantități de 5.000 de tone de păcură către Republica Moldova cu titlu de „ajutor internațional”. În momentul în care au trimis păcura în vagoane spre Republica Moldova, s-au constatat diferențe la toate navetele livrate atât de cantitate cât și de calitate. Autoritățile din Moldova au înștiințat autoritățile din România că, în urma analizelor de laborator au depistat o cantitate mare de apă în păcură, ce depășea valorile maxime admise. Cu alte cuvinte, păcura fusese diluată cu apă.

În luna aprilie 2022, Rezervele de Stat au efectuat un control la depozitele din Holboca și au constatat lipsa a  542.494 kg de păcură din stocul lăsat în custodie.

În procesul verbal încheiat la data de 28.04.2022, în care s-au folosit date din raportul de măsurători rezervoare nr. 2002861-04E din 13.04.2022, s-a consemnat un stoc faptic de 245.420 kg păcură, comparativ cu stocul scriptic de 787.914 kg păcură stoc rezervă de stat, diferența rezultată în minus fiind de 542.494 kg păcură sub 1% sulf”, se arată într-o adresă transmisă de Termo Service către Primăria Iași.

Termo Service dă vina pe Veolia. Chirica a plătit păcura dispărută

Termo Service a susținut că lipsa cantității de păcură nu este reală și a cerut întocmirea unei expertize. O comisie internă a constatat „lipsa oricărei vinovății sau implicări ai asociaților depozitari în lipsurile invocate stocului de păcură rezervă de stat”.

Reprezentanții societății de termoficare au menționat că întreaga cantitate de păcură sub 1 la sută sulf a fost preluată de la Veolia SA, în 2021, fostul operator de termoficare, „fără a se verifica” prin analize cantitatea respectivă, acestea având deja conținut de apă în rezervoare.

A venit o adresă din Republica Moldova și astfel s-a constatat că acea cantitate nu e conformă cu cea din documente. A fost numită o comisie tehnică pentru a se întocmi un raport cu istoricul și cu argumentele legate de cantitatea pe care Rezervele Statului o considerau a fi lipsă”, arată Florin Dăscălescu, cel care s-a ocupat de Divizia de termoficare de la Termo-Service

Ignorând recomandările venite din partea angajaților Termo Service, Chirica trimite în 26.05.2022 o adresă către Rezervele de Stat prin care propune trei soluții pentru remedierea situației: achitarea celor 542 de tone lipsă, achiziția cantității de pe piața liberă și completarea stocului sau întocmirea uneie xpertize pentru determinarea exactă a cantității lipsă. A doua zi, pe 27.05.2022 reprezentanții Autorității Rezervele de Stat au solicitat achitarea în aceeași zi contravaloarea păcurei lipsă pentru a nu acționa mai departe împotriva Primăriei. Au emis și o factură în valoare de 2.036.882 lei, iar Chirica a semnat ordinul de plată achitând integral păcura dispărută.

Curtea de Conturi a descoperit ilegalitățile

Cantitatea de păcură facturată de Rezervele de Stat trebuia înregistrată în contabilitate. Dăscălescu susține că Termo Service nu avea de ce să înregistreze în contabilitate acea cantitate lipsă. Au făcut-o în schimb cei din Primărie. Iar ulterior, fiind întocmite mai multe documente contabile false, angajații Primăriei au dismulat consumul celor 542.000 kg de păcură. Toate neregulile făcute în contabilitate au fost identificate de către Curtea de Conturi. Inspectorii au ajuns la Termo-Service și astfel au luat legătura cu Florin Dăscălescu.

Camera de Conturi a efectuat un control și cei din Primărie i-au direcționat către mine pentru a clarifica aspectele legate de această cantitate de păcură. Eu le-am zis să verifice corespondența între CET și primărie. Și astfel s-a constatat în contabilitate problema celor peste 500 tone de păcură. Cred că ei au acceptat un fel gestiune dublă ca atunci când erau în pană luau acea cantitate pe care o completau. Problema e că atunci când au început livrări cu fracții ce nu corespundeau din punct de vedere calitate a început și scandalul, a mai spus Florin Dăscălescu.

După ce Curtea de Conturi a descoperit problema, Chirica a început să-și construiască alibiuri. S-a dispus anularea documentelor întocmite în fals și Primăria a dat în judecată Rezervele de Stat solicitând returnarea celor 2 milioane de lei achitați pentru păcura lipsă.

„Am avut o corespondență cu DNA”

După descinderile DNA de la Primărie, reprezentanții municipalității au susținut că au pus la dispoziție toată documentația. Chirica încearcă să minimalizeze ancheta DNA și ilegalitățile comise. Mai mult, Chirica acreditează ideea DNA trebuie să verifice contractele de valori mari și că nu e nimic ilegal. Numai că, atribuțiille DNA nu sunt de a face control financiar preventiv în achizițiile publice ci de investigare a fraudelor și ilegalităților comise în cadrul acestor proceduri.

„Am avut o corespondență cu DNA, atât pe tema transferului de păcură către Republica Moldova, cât și pe subiectul achiziției de cărbune necesar funcționării CET Iași, documente care au fost transmise atunci când ne-au fost solicitate. Astăzi au cerut să verifice toate documentele, presupunem că este o procedură proprie, și, așa cum e și firesc, le-am dat tot concursul și i-am asigurat pe procurori de toată deschiderea și colaborarea Primăriei. Fiind vorba de contracte cu valoare foarte mare, este normal ca acestea să fie verificate și de către DNA, iar noi le stăm la dispoziție. Consider că toate instituțiile trebuie să își facă datoria și consider firească verificarea tuturor documentelor, astfel încât orice nelămurire să fie clarificată”, a spus primarul Mihai Chirica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here