În luna aprilie, PNL a organizat un congres regional în Palatul Culturii dar, în acte, Sala Voievozilor a fost pusă la dispoziție gratuit unui ONG pentru organizarea unui „eveniment cultural educativ”. Documentul, denumit „acord de parteneriat”, a fost semnat de către Andrei Apreotesei, directorul interimar numit de PNL la conducerea complexului muzeal, și de Asociația LiberedIS. Scopul declarat al parteneriatului a fost desfășurarea Conferinței „Europa în fiecare localitate”. În realitate însă, a fost vorba despre un congres regional al organizației de tineret a PNL, după cum chiar liderii partidului au anunțat pe rețele sociale. „Fiind vorba de un eveniment cu rol educativ, nu s-a perceput taxă”, susține directorul Apreotesei într-un răspuns transmis redacției 7IAȘI. Asociația LiberedIS a înregistrat cererea pe 22 aprilie iar, în aceeași zi, Apreotesei a aprobat-o și a semnat acordul de parteneriat. Deși regulamentele interne ale instituției interzic orice manifestare cu caracter politic, în Sala Voievozilor a fost montată o scenă, monitoare imense, iar lideri locali și de la centru au ținut discursuri și au scandat îndemnuri electorale. Acordul de parteneriat prevedea participarea a maxim 100 de persoane, dar PNL a anunțat prezența a peste 400 de membri de partid. Niciodată în istoria sa de aproape un secol, Palatul Culturii nu a găzduit vreun eveniment politic, nici chiar în timpul regimului comunist. Codul de conduită etică și integritate, care este obligatoriu pentru angajații Complexului Muzeal Național „Moldova”, interzice expres implicarea în activitățile politice și afișarea obiectelor inscripționate cu sigle ale partidelor politice. Asociația LiberedIS este condusă de Claudiu Popa, inspector în cadrul ISJ Iași, instituție condusă de liberala Luciana Antoci.
PNL a organizat un congres regional în Palatul Culturii, folosindu-se de un ONG care a primit gratuit imobilul pentru un eveniment cultural – educativ, o conferință despre Europa. Întâlnirea din 24 aprilie a avut loc în Sala Voievozilor de la Palatul Culturii, la eveniment fiind prezente câteva sute de persoane, printre care lideri ai Tineretului Național Liberal de la centru și capii organizației PNL Iași. Deși regulamentul de ordine interioară interzice Complexului Muzeal Național ”Moldova” Iași să găzduiască acțiuni politice, în „Sala Voievozilor” a avut loc o întâlnire politică în adevăratul sens al cuvântului.
În acte, Sala Voievozilor a fost pusă la dispoziție gratuit unui ONG pentru organizarea unui „eveniment cultural educativ”. Documentul denumit „acord de parteneriat” a fost semnat de către directorul interimar numit de PNL la conducerea complexului muzeal, Andrei Apreotesei, și de Asociația LiberedIS, scopul declarat al parteneriatului fiind desfășurarea Conferinței „Europa în fiecare localitate”. Asociația LiberedIS a înregistrat cererea pe 22 aprilie, iar în aceeași zi, Apreotesei a aprobat-o și a semnat acordul de parteneriat.
Un ONG, paravan pentru întâlnirea PNL de la Palatul Culturii
Într-un răspuns transmis redacției 7IAȘI, conducerea Complexului Muzeal a susținut că pe 24 aprilie a avut loc o acțiune „educativă”.
Sala a fost încredințată unei organizații nonguvernamentale, Asociația Profesorilor Liberali LiberedIS, pentru acțiuni cultural educative, însă, de fapt, întâlnirea a fost un adevărat congres TNL, așa cum a fost anunțat si pe Facebook de către liderii TNL și cei ai PNL.
Deși pentru organizarea unor astfel de evenimente, Complexul Muzeal ar trebui să încaseze chirie, instituția nu a încasat niciun leu.
„În data de 24.04.2024, în Sala Voievozilor de la Palatul Culturii s-a desfășurat conferința cu rol-cultural educativ <<Europa în fiecare localitate>>, organizată de către Asociația Profesorilor Liberali LiberedIS, având ca scop <<să pună în valoare importanța valorilor europene în viața cotidiană, dar și să evidențieze modul în care putem contribui la construirea unei Europe mai puternice și mai Unite>>, după cum este precizat în cererea nr. 3289/22.04.2024, formulate de inițiatorul evenimentului. Fiind vorba de un eveniment cu rol educativ, nu s-a perceput taxă”, susține Andrei Apreotesei, directorul Complexului Muzeal.
Capii PNL au venit grămadă la acțiunea politică
În Palatul Culturii nu este permisă desfășurarea acțiunilor cu caracter politic, conform normelor interne ale Complexului Muzeal. Evenimentul TNL a fost organizat în perioada de pre-campanie, pe 24 aprilie, cu aproximativ două săptămâni înainte de debutul campaniei electorale. Complexul Muzeal are un cod etic cu caracter obligatoriu pentru angajați și care le interzice acestora să facă politică între zidurile Palatului. Numai că, pe 24 aprilie 2024, cei prezenți s-au întrecut în lozinci politice.
În sală, printre sute de participanți, au fost prezenți Mara Mareș, șefa TNL, primarul Mihai Chirica, Costel Alexe, președintele CJ Iași, deputatul Alexandru Muraru, consilieri locali și județeni ai PNL, primari liberali și alții.
7IAȘI a relatat într-o ediție anterioară despre această acțiune politică a PNL, acțiune care însă a fost negată vehement de către directorul Andrei Apreotesei, dar și de Ministerul Culturii.
Prima minciună, dezbatere civică!
Asociația Profesorilor Liberali LiberedIS este o entitate afiliată politic PNL. ONG-ul este condus de Claudiu Popa, inspector în cadrul ISJ Iași, instituție condusă de liberala Luciana Antoci. Sub sigla acestei asociații a fost organizată întâlnirea de la Palat. Evenimentul a fost organizat de TNL în mai toată țara, în săptămâniile dinaintea alegerilor locale și a celor europarlamentare. Conferința care a avut loc la Palatul Culturii a fost una strict politică, nicidecum una civică, așa cum a transmis Complexul Muzeal, despre valorile europene, impactul fondurilor europene în viața de zi cu zi. Parteneriatul între Complexul Muzeal și ONG este destul de vag, instituția încercând să mascheze adevăratul rol al întâlnirii. Mai mult, sala a fost acordată gratuit, tocmai pentru că evenimentul a fost unul cu caracter politic și nu unul de utilitate public. În aceste condiții, a fost folosită gratuit infrastructura Complexului Muzeal pentru o întâlnire la care au participat membrii de vază ai PNL.
A doua minciună! TNL: 400 de participanți, Complexul Muzeal: 100 de persoane
În „contractul” încheiat între CMNM și Asociația LiberedIS se specifică faptul că organizatorul trebuia să respecte prezența în sală a maxim 100 de persoane. Doar că numărul participanților a fost unul cu mult mai mare, de 400 de persoane, după cum lesne se poate vedea din fotografiile postate și după cum recunosc cei de la TNL.
„Europa începe la Iași. Și în fiecare localitate. Peste 400 de participanți și dezbateri pe subiecte care privesc viitorul României și al Europei, alături de lideri și aleși locali și județeni PNL la conferința regională TNL Europa în fiecare localitate, organizată de TNL- IAȘI”.
Mai mult, în acord se specifică faptul că ONG-ul trebuie să facă curățenie după eveniment, însă această sarcină a căzut în seama angajaților Complexului Muzeal.
Toți liberalii au recunoscut implicarea TNL
Evenimentul asumat de ONG-ul liberal a fost însă organizat de către TNL în totalitate. O recunoaște Mara Mareș, șefa TNL, într-o postare publică, o recunoaște Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, și mai toți liderii liberali de la Iași care au postat fotografii de la eveniment.
„Recent, la evenimentul organizat de Tineretul Național Liberal Iași sub titulatura Europa în fiecare localitate, am avut oportunitatea de a sublinia, prin simbolismul steagurilor României și Uniunii Europene desfășurate în fața Palatului Culturii din Iași, angajamentul nostru profund față de valorile europene”, a susținut deputatul Alexandru Muraru, președintele PNL Iași.
TNL a organizat în mai multe orașe din țară așa zisa dezbatere, acțiunea fiind asumată de organizația de tineret în Galați, Craiova sau Sibiu. Toate au fost prezentate pe Facebook ca acțiuni ale TNL Iași și nicidecum ale vreunui ONG, așa cum a prezentat Andrei Apreotesei, managerul Complexului Muzeal Național ”Moldova”, situația de la Iași.
Vlad ROTARU