Doctorul Tinică își face transplant de primar Niță

V-am mai zis / scris : pe partea strict chirurgicală, doctorul Grigore Tinică, șef la spitalul de cardiologie din Copou și profesor la UMF, e jupîn-jupîn. Brava lui.

Doar că omul & managerul Tinică sînt altă poveste decît chirurgul cu același nume. Una tipică. Din categoria clasică, romîneză & universală, a celor care nu pricep că, dacă ești bun în meseria ta, nu e obligatoriu să fii bun și în alte domenii.

Sau că priceperea în meserie nu-ți scuză automat mizeriile umane, manageriale ori penale.

Ups … Am zis ,, penale ” …? Pardon, scuzați … Mdaa, dom’ doctor & profesor Tinică are niște probleme penale. Mai multe. Și de la acuzațiile de mangleală directorială, și de la cele de mangleală strict chirurgicală. La pachet cu unii dintre subalternii lui.

Așa că e oarecum logic ca problemele lui penale să se asorteze cu problemele penale ale unui personaj și mai celebru al Iașulu’ – primarul nesimțit și hulpav al comunei Miroslava, liberalul Dan Niță.

Daaa, baronul ăla PNL-ist care face cam ce vrea în comună, de mulți ani, de parcă ar fi moșia lui. Iar procurorii DNA tac, ca porcu-n popușoi. Deși mizeriile primarului Niță și ale beizadelei lui duhnesc de la o poștă.

Așa că dl doctor, chirurg, manager, profesor & inculpat Grigore Tinică a bătut palma cu tovarășu’ primar, liberal & inculpat condamnat Dan Niță, pentru ca spitalul cardiologic condus de dl.doctor să se mute, din dealul ieșean al Copoului, pe coclaurile rurale vătăfite de jupînul primar penal al Miroslavei.

Care o fi schema acestei mutări cam atipice, naiba știe. Naiba și cei doi penali, Niță & Tinică. Unii ar putea zice că e posibil să știe și un necurat cu grade vechi pe umăr, ex-securistul Tiberiu Simion, zis ” Semi-om „,  fost șef al SRI Iași & pr’eten di dimult al doctorului Tinică, venit de la Chișinău și oploșit sub aripa patriotului cu grade Simion.

Pardon, scuzați vorba ” penali ” , da’ așa a zis herr prezident Iohannis : cine are dosare penale, e penal. Deci, dom’ doctor Tinică, daragoi ghea’ Grișa, dacă aveți v’o nemulțumire legată de slova ” penal ” , vorghiți cu dom’ primar.liberal Niță, ca să-l întrebe el care-i treaba pe dom’ prezident liberal Iohannis.

Aaaa, și aveți grijă : niște hectare din alea pe care vreți să vă mutați biznisu’ privat de stat îs cam ale liceului din Miroslava. Cică au și acte, profesorii naibii … Așa că grijă mare, dom’ Grișa : nici nu știi de unde sarele iepurele, cu un dosar penal nou între urechi …

Hai, davai ! Sănătate și bypassuri reușite ! Inclusiv la procesele penale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here