Doctoratele suspecte de plagiat ale lui Ponta, Oprea, Onţanu, Licu, Tobă şi alţii intră în tocătorul CNATDCU

O serie de înalt demnitari suspectaţi că şi-au plagiat tezele de doctorat au intrat în atenţia CNATDCU.

 

Guvernul a hotărât recent că orice persoană fizică poate sesiza Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) cu privire la posibilele cazuri de plagiat, astfel că patru profesori de la universităţi din străinătate au decis să ia inţiativă în acest sens. În joc – doctoratele unor demnitari cu greutate precum fostul premier Victor Ponta, fostul vicepremier Gabriel Oprea, ministrul de Interne Petre Tobă sau procurorul general interimar Bogdan Licu.

 

Cel de la care a pornit totul este Cristian Dogaru, lector la University Campus Suffolk din Anglia, care a decis să sesizeze CNATDCU, demers la care s-au alăturat şi profesorul Vladimir Tismăneanu de la University of Maryland, SUA, dr. Lucian Ancu de la University of Geneva, Elvetia, si profesorul Horia Cornean de la Aalborg University din Danemarca.

 

„Orice persoană fizică sau juridică poate sesiza în scris CNATDCU cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat, indiferent de dată susţinerii acesteia şi indiferent de dată acordării titlului de doctor”, se arată în Hotărârea de Guvern adoptată recent de Executiv.

 

Potrivit actului normativ, în termen de 45 de zile, CNATDCU trebuie să se pronunţe cu privire la această sesizare, solicitând şi o decizie a universităţii. Decizia forului poate fi contestată in termen de 10 zile, Consiliul avand alte 10 zile pentru analiza acesteia.

 

Deciziile CNATDCU vor deveni obligatorii pentru ministru, care va trebui sa emită ordinul de retragere a titlului şi eventualele sancţiuni pentru şcolile doctorale. Procedura de retragere a unui titlu de doctor poate dura între 5 zile şi două luni.

 

„În numele meu personal, precum şi în numele celorlalţi semnatari ai acestei scrisori, de la care am obţinut acordul de a-i reprezenta, depun pe această cale o sesizare referitoare la nerespectarea standardelor de etică profesională de către persoanele numite în lista de mai jos, mai precis suspiciunea de plagiat a tezelor de doctorat.

 

Tezele de doctorat ale subnumiţilor au fost analizate în urma unor anchete de presă, iar rezultatele oferă dovezi incontestabile cum că numitele lucrări ar fi fost plagiate în mod masiv. În dreptul fiecărui nume găsiţi numele coordonatorului de doctorat precum şi adresa electronică a rezultatelor fiecărei analize efectuate şi publicate în presă”, scrie Cristian Dogaru, în sesizare.

 

Cine sunt cei vizaţi de desizare: Victor Viorel Ponta (coordonator Adrian Nastase), Gabriel Oprea (coordonator Ion Neagu), Neculai Onţanu (coordonator Gabriel Oprea), Bogdan Licu (coordonator Gabriel Oprea), Loredana Radu (coordonator Gabriel Oprea), Adela Popescu (coordonator Gabriel Oprea), Mihai Stănişoară (coordonator Gabriel Oprea), Dumitru Pârvu (coordonator Gabriel Oprea) şi Petre Tobă (coordonator Anghel Andreescu).

 

(Sursa: Epoch Times România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here