Recentul iureș din tagma poliției naționale a cam scos la iveală cele două categorii, hai să le zicem nefericite, de slujbași ai ministerului de interne. O seamă intră lejer în specia de tristă amintire, denumită generic milițieni și cea de a doua, cu recomandări pentru cure de slăbire și preocupări conexe, recte milițiști.
Ambele s-au dat în stambă cu prilejul nefericitului eveniment din Caracal, despre care ar cam trebui să se știe de acum că nu numai un atelaj cu persoane necăjite mintal s-a răsturnat acolo, ci și o dubă cu cetățeni în uniformă albastră, care nu i-o dat prioritate primului vehicul cu tracțiune mamiferă.
Dar asta e treaba oltenilor, nu ne băgăm, pentru că avem și noi ale nostre, mai cu seamă că au cam început să fie de notorietate desele schimburi de experiență dintre capii purtătorilor de cașchete și alți cetățeni ai urbei, și ei capi, dar de tuti capi, capisci?
Și cum suntem în epoca globalizării, locul acestor workshopuri era într-un local chinezăsc din Păcurari, care între timp s-o dat privat și nu mai pupă amărăștenii chicioare de broască, ori sprâncene de pește în aspic. Vrei să intri? Tebuie să fii invitat, ți se dă o parolă și poți face check in pe facebook. Asta teoretic.
De fapt, cine trebuie, și aici am putea să-i notăm pe șăfi de la IPEJE sau DEGHEA, intră printr-o ușă secretoasă, de juri că duce-n beci, în vreme ce invitații se chinuie să nu uite parola, deci intră prin față. Inutil să mai zicem că restaurantul chinezesc este al unui autohton sadea și cam plătește metehnele de tristă amintire de pe vremea când l-o luat la trei păzește instituțiile abilitate, actualmente reprezentate prin diverși la întâlniri de taină.
Meniul este variat, tradițional chinezesc, cu ceafă, cu mici, ciorbiță de burtă, deci bun ca la mama acasă. Numai că … nema parolă, pofta-n cuier!
