DNA confirmă ancheta începută la Colegiul „Mihail Sadoveanu” din Pașcani. Conducerea școlii spune că nu sunt nereguli

Direcția Națională Anticorupție a confirmat luni, că are în lucru un dosar ce priveşte un proiect din fonduri europene, desfășurat în anul 2014. Tot luni, conducerea unității de învățământ a oferit și primele informații pe marginea acestui subiect.

 

Comunicatul DNA este unul scurt: „Pe rolul DNA – Serviciul Teritorial Iași se află în lucru un dosar penal care are ca obiect aspectele menţionate în cererea  dvs., în acest moment, alte informații privind stadiul anchetei nu pot fi oferite în conformitate cu prevederile art.12, lit. e) din legea 544/2001”.

 

Carmen Dimitriu, directorul Colegiului Național „Mihail Sadoveanu” Pașcani a transmis pentru NewsPascani.com, un punct de vedere în care a furnizat explicații legate de acest proiect și modul lui de implementare.

„Proiectul desfășurat în 2014 a fost propus, câştigat şi implementat de către o echipă de proiect, coordonată de prof. Cășeriu Angela – care a scris proiectul – alături de prof. Moroşan Cristina şi Vana Brânduşa, directorul şcolii fiind responsabil cu monitorizarea proiectului.

 

Agenţia Naţională a aprobat toate cheltuielile din proiect şi a făcut o evaluare finală pozitivă. Elevii participanţi au trimis rapoarte individuale la Agenţia Naţională, rapoarte ce pot fi verificate pe site-ul ANPCDEFP, conform procedurii.

 

Proiectul a fost diseminat în mas media locală, unde, în repetate rânduri, elevii au fost intervievaţi şi şi-au exprimat satisfacţia privind participarea la mobilităţi şi beneficiile proiectului. Toate procedurile proiectului au fost respectate şi duse la îndeplinire în mod corect de către echipa proiectului.

 

Citește și Nereguli la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” Pașcani. DNA Iași verifică modul în care a fost derulat un proiect european

 

Doamna profesor Cășeriu are experienţă în proiecte, acesta nefiind primul proiect pe care îl face şi pe care îl conduce.Toate proiectele pe care le-a coordonat au fost benefice pentru şcoală şi elevi, derulându-se corect, conform procedurilor în vigoare”,  arată conducerea instituției pășcănene de învățământ.

 

(Sursa: NewsPascani.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here